Lumina...

LUMINA...


Lacrima dimineții iarba înviorează,
O nouă zi se arată și mă cercetează.
Curg rugi cu lacrimi cerșind eliberare,
Să vină mântuirea peste cel mic și mare.

Nădejdea alungă tristețea și mă îmbie,
Să mă uit cum curge într-una apa vie.
Și sorb din Scriptură a vieții speranță,
Că vom fi mântuiți în a iubirii substanță.

Lacrima dimineții acoperă pământul,
Soarele din raze-și împletește veșmântul.
Aruncă mantia luminii plină de căldură,
Risipește roua, precum iubirea orice ură.

Căldura blândă ce dragoste emană,
E de sorginte divină, e a vieții mană.
Trezește la viață sufletele pierdute,
Ce așteaptă cu ardoare o mână, să-i ajute.

Razele de lumină, lacrimile Lui Isus,
De orice iubire cu mult mai presus,
Spală și curăță orice urmă de păcat,
Cu sânge Sfânt, să fie omul salvat.

Lacrima dimineții, picătura iubirii,
Ne-învăluie cu mantia nemuririi.
Ale mântuirii brațe mă cuprind duios,
Și aud glasul dulce, al Lui Hristos:

- Nu te-înspăimânta când valul mare vine.
Nu te teme, Eu sunt și voi fi mereu cu tine!
Îți păzesc piciorul de orice fel de cădere,
De asculți și faci întotdeauna a Mea vrere.