Lumina

Lumina

Cuvântul ieşise din Pronia divină,
Vestind peste ape: ”Să fie lumină!”
Din raze ţesute, o zi se încheagă,
Deplin despărţită de noaptea pribeagă.

Din Iacov răsare o stea minunată,
Ce nu mai apune pe cer niciodată.
De veacuri la oameni lumină aduce
Prin jertfa supremă depusă pe cruce.

Cu ea, primăvara surâde în muguri,
Iar toamna aduce rubinul pe struguri.
Ce forţă măreaţă, ce caldă minune,
Chiar umbrele morţii pe fugă le pune.

Toţi sfinţii din lumea pătrunsă de rele,
Apar ca o boltă umplută de stele
Sau ca o căţuie aprinsă în sfeşnic,
De raza sublimă a Soarelui veşnic.

Prin ochiul curat strălucirea inundă
Întreaga fiinţă, în orice secundă,
Dar mult prea adesea sălbatica fire
Aduce în lume declin şi orbire.

În veacul umplut cu mormane de tină,
Credinţa prin fapte aduce lumină
Lividelor feţe din zone rupestre,
Ce n-au înspre ceruri deschise ferestre.

Deşi nu e soare, nici mari felinare,
Lipsită-i de noapte cereasca splendoare.
S-o ştie temeinic întreg Israelul,
Făclia aprinsă atunci, fi-va MIELUL!