text Poezii crestine

Lumea în desfrâu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Cristina
Omenirea, pierdută-n valea de ruine,
Cuprinsă de întuneric tot mai adânc,
Se afundă în mocirlă
Până se scufundă la fund.

Nu vrea să se mai îndrepte,
Vrea tot mai multe plăceri
Ce sunt o urâciune
În fața lui Dumnezeu.

Nu mai ține cont de orânduieli
Și le face pe ale lor,
Chiar și prin legi
Ei își apără mândria lor.

Un desfrâu mai adânc
Decât a fost în Sodoma și Gomora,
Începând din Europa
Până în Africa a ajuns.

A cuprins pământul întreg,
Ei nu se mai roagă,
Nu vor să îndrepte ce e rău,
Ajungând să dea vina pe Dumnezeu.

Mulți Îl folosesc ca scuză,
Zicând că așa s-au născut,
Negând ale lor boli mintale,
Vrăjmașul mintea le-a întunecat.

Pierduți în desfrâu,
În cel mai întunecat păcat,
Jucând roluri care mai de care,
Chiar și iadul râde.

Când văd ce idei au
În patul conjugal,
Ce a ajuns o spurcăciune
În fața Dumnezeului Preaînalt.

În loc să se îndrepte,
Ei cer și mai mult,
Căci, odată legat de păcat,
Nu poți scăpa fără mărturisire.

Dar cui să se mărturisească,
Când mulți conducători trăiesc
În păcate adânci,
Mai rău ca și ei?

Crezând că la sfârșit de zi
Iertare e scrisă în dreptul lor,
Dacă pe genunchi se apleacă,
Murmurând din buze.

Dar amar se înșală,
Păcatul e păcat, iar prețul lui e scump,
Se plătește chiar de ești iertat,
Dacă viața nu ți-ai îndreptat.

Un om curat, născut din nou,
El lasă la o parte ce e rău
Și pașii și-i îndreaptă spre cer,
Cu ochii țintiți la Dumnezeu.

Căutând ce e bine
Și făcând voia Lui,
Aducând în lume
Speranța mântuirii în dar.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>