text Poezii crestine

Lume lume doritoare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rad Maria
Lume lume doritoare

Lume lume doritoare de castig si fapte rele,
De atat amar de vreme, Domnul cauta sa te cheme,
Si-ti aduce-n fata-ntruna, din Cuvantul Sfant al Sau,
Ca sa vezi de ce e vorba, ca vine sfarsitul tau.

Tu nu ai vrut niciodata sa citesti din Sfanta Carte.
Este cea mai minunata si arata acolo-n parte,
Unde esti in orice vreme, unde ai fost si stai pe loc,
Fara sa sti cat de-aproape este-al tau sfarsit in foc.

Nu te intereseaza astazi, ca tu duci cu-al tau destin,
Suflete, ce vin si pleaca si-apoi, se trezesc in chin.
Far-sa stie, ca se poate, alta viata sa mai fie,
Ca este atat de dulce vraja lumii cea tarzie.

De aceea, azi priveste de la margini de hotar,
Lunga cale, cat de larga ce te duce in iad chiar.
Duce sigur si ea este, insotita de cel rau,
Multi se napadesc pe ea ca sa faca jocul tau.

Dar a stat sus pe o cruce Acel care-i vesnic Sfant
Si acolo, si-a dat viata, pentru noi de pe pamant.
El a vrut sa ne salveze de la marea condamnare,
Ce-ncurand se va ivi cand Domnul pe nori apare.

Lume, lume esti sortita de acum pentru pierzare,
Ca-n pacat te-ai complacut si ai miinile murdare.
Ai facut botezul o data, doar de frica judecatii,
Astazi, iata e deschisa Cartea Sfanta a dreptatii,

Ea-si face a ei lucrare si o Mana scrie intruna,
Tot ce faci, tot ce gandesti, unde esti, pe totdeauna.

II

De pacatul neascultarii, este astazi lumea plina,
Dar cine l-a pus acolo se mai afla in gradina.
Si atent ca sa arate ce putere stapaneste,
Pana cand va veni Domnul, asa cum Biblia graieste.

Cand va reveni Preasfantul, Domnul nostru din vecii,
Doar un om curat si Sfant cu El se va intalni.
Acolo totul va fi nou, soarele va fi Isus,
Si o nunta ii asteapta pe credinciosii Lui supusi

Care n-au plecat urechea la a muzicii vrajeala,
Din lumea ce te cuprinde, te amageste si insala.
Prin poarta marii indurari, Isus inca mai asteapta,
Si spre noi se uita intruna, sa vada cine se indreapta.

Din orice loc sau semintie, i n orisice situatie anume,
Domnul iata e prezent si atent la ce se spune,
Ca apoi din ea sa scoata pe cei ce sunt insemnati,
Au o inima predata si in suflet sunt curati.

Culege din orice loc, de pe camp, dintre motoare
Sufletele ce arata ca iubesc a Lui lucrare.
Astazi inca mai e vreme pentru a ne pocai,
Ca de Domnul va veni judecati atunci vom fi.

Doar acum putem alege care cale e mai buna,
Lumea cu a ei placeri, sau o viata impreuna,
Cu Domnul in orice loc, de e greu, de-i incercare,
Cu Domnul ce te iubeste si te cheama-n graba mare.

Cu Isus in orice loc si acasa si la munca,
Cu Isus dar nu oricum, El te vrea c-o viata sfanta
Calauzita de Cuvantul care-ti spune si acuma, , , EU SUNT CALEA, ADEVARUL si VIATA pentru totdeauna.

Pentru acela care crede ca El este si-a-nviat,
Ti-a deschis tie o cale ca sa fii rascumparat.
El nu vrea sa mearga-n ceruri fara jertfa din calvar,
De aceea astazi spune: , , Vino tu la Mine dar,

Caci in lume am fost o data si Eu lumea am biruit,
De aceea azi te chem al Meu sa fii ca te-am iubit,
Te-am dorit din clipa in care am deschis usa indurarii,
Si aceasta a fost posibil doar prin jertfa ispasirii.

Am depus aceasta jertfa, ca sa vii la Mine sus,
Si acuma Eu te chem lasa lumea cea de jos,
Si spre cer sa cauti tu calea prin credinta in Isus,
Caci Eu inca te astept, ca sa fi la Mine sus.

Caci se dapana din firul care este prevazut,
Si aduce clipa sfanta, sa ne-ntalnim in sfarsit.

Si in ceruri, Eu, deoparte, voi privi la tine iar,
Si la jertfa ce-am depus-o, iar viata ta va fi-n cantar.
Si daca se-nclina acul inspre Mine, fericit,
Iti voi da Cununa Vietii care Eu ti-am pregatit.

Iar azi chem din lume iar sa-mi dea fii Mei afara,
Care sunt diferiti si-au o destinatie clara
Si un glas striga din ceruri, ume, lume ce crezi azi,
Iata vine clipa safnta sa-Mi iau fii din necaz,

Vreau ca sa ii duc la Mine, unde loc le-am pregatit
Sa fiu pentru vesnicie cu cei pe care i-am iubit.
Si tu lume care ai fost sortita ca sa ai putere,
Faima, mare bogatie, dar si pacate o avere,

Vei privi in urma lor si vei ramanea socata,
Ca au trait langa tine, dar au disparut deodata. , ,

III

Clipele de azi ne spun ca nu-i mult si o sa vina,
Cel ce toate le incheie si ne da cu drag cununa.
Pana atunci-iesiti din lume, veniti azi la scaldatoare,
Caci Isus e langa apa si aduce vindecare.

Sa dea mila si dreptate vrea Isus din patru zari,
Cum se-nalta astazi norii asa vom merge inspre cer,
Asteptand sa vina Domnul sa ne ia din asta lume,
Sa urmam toti pe Mesia, cu post si cu rugaciune.


AMIN

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>