Lucruri mici

În lumea asta mare în care toți trăim
Se-ntâmplă lucruri care ne fac să ne gândim
Că Domnul e aproape. Fiindcă prea-i război,
E boală și e moarte, mizerie, noroi...

Confuzia domnește! Ea-i a-ndoielii fiică,
Păcatului urmașă și larg izvor de frică.
E vechea îndoială născută sub un pom
Din gura unui șarpe ce-l birui pe om.

Mari și înfricoșate și rele deoportivă
Sunt toate-aceste fapte. Căci lumea e-n derivă!

Creștine, tu privește la viața ta măruntă
Și vezi cum Domnul este prezent în orice luptă.
Că fiecare clipă ce pare ne-nsemnată
O numără și-o face atât de importantă!

Cum clar, curat vorbește cu tine din Scriptură
Ca-n inima smerită să ai învățătură.
Cum bobul de credință îl crește rod puternic
Ca tu, prin pocăință să fii un om cucernic.

Când faptele credinței și rodul pocăinței
Vor cuceri tărâmul confuziei, neputinței,
Când ai curaj în viață s-arăți doar chipul Său,
Crucificând pe-al lumii și chipul celui rău,

Atunci vei fi în stare ca-n lucruri mari și mici,
Statornic să fii, frate, de rău să te dezici!

O clipă, numai una, de-n lume te-ai uitat,
Religia adevărată se rupe; s-a-ntinat!
Veghează, fiindcă lumea te va-mbia întâi
În lucruri mici să-i semeni. Și-n mici plăceri rămâi!

Când ușa dinspre lume tu o deschizi timid,
Hristos se întristează de chipul ei perfid.
Nu-ți dori slava lumii nici pentr-o clipă, chiar,
Căci lesne te-nfășoară păcatul ei murdar!

Fiindcă te iubește, El și-ar dori nespus
Să stai în siguranță la pieptul lui Isus!
Să nu întorci privirea, să nu te smulgi din brațe,
Să nu te piardă firea ce vrea să te înhațe!

Precum roiul de-albine ce harnic se trudește
Și din grăunți minusculi un fagur făurește...
(Și dulce este mierea făcută de albine!)
În lucruri mici se vede statornicia bine!

Ca mierea Domnu-i dulce, mai dulce! Ai gustat?
El pace, bucurie și biruinți ți-a dat.
Acestea se adună în fiecare zi
Pân' fagurele dulce desăvârșit va fi!

Dar pasul de la Domnul tu nu-l îndepărta,
Nici ochii nu-ți întoarce, uitând privirea Sa!

La casa vieții tale acum atent privește,
La o fereastră mică un roi de viespi pândește.
Înfuriați, cu acul să te înțepe-ar vrea!
Din acul mic, veninul durere ți-ar lăsa!

De pasul te-ar aduce puțin înspre fereastră,
De ți-ar fugi privirea puțin în zarea-albastră,
De ai deschide geamul puțin, de-un deget doar,
Ar năvăli tot neamul viespesc peste hotar!

Ca viespii duhul lumii înțeapă ochii care
Visează poleială, sclipire și culoare...
- Puțin s-arăt ca lumea, privirea ei s-atrag.
Cu cât cu ea m-asemăn, cu-atât gândesc mai larg!

Statornicia piere, căci te-ai gândit în pripă
Că inima-i la Domnul și-n calea șerpuită!
Convingerile proprii lipești peste Scriptură
Și nu știi că în Duhul clădești pe aur zgură!

Doar lucruri mici crezut-ai că poți modifica,
Cât eul și plăcerea să poți edifica!
Și crezi că libertatea ce singur tu ți-ai dat
E harul ce te scoate din orișice păcat!

Orbit de fala lumii ce-ți dete importanță,
Surzit de multu-i zgomot ce n-are-n el substanță,
La școala rătăcirii puțin câte puțin
În lecții mici te-nvață să fii un nou creștin...

Smerenia, pocăința, respectu-adevărat,
Credința în Scriptură le-arunci. S-au demodat.
Mândria, aroganța și falsa modestie,
Obrăznicia lumii înțelepciune-ți fie!

Un glas mieros, fățarnic cu cei ce își țin gura,
Dar un venin năpraznic cu cei ce țin Scriptura!
Să chemi la pocăință e-acuma de prisos.
Cu pâine și cu circ îi ții pe cei de jos!

Așa, prin lucruri mici și fără importanță
Clădești în suflet pace, iubire și speranță.
Și tot prin mici viespare care de-afară vin,
Dărâmi credința-n inimi și-o saturi de venin!

Când lăudăroșia din lume te înțeapă,
Distracția primează și fala te îneacă.
Disprețul pentru frații ce-n urmă ai lăsat
E ce culeg! Fiindcă nu s-au modernizat!

Creștine, iată viespii ce nevăzut te-nțeapă!
Aici ajungi de mâna o-ntinzi înspre fereastră
Și lași ca viespii lumii să-ți bâzâie prin casă!
În loc să mergi cu Domnul, s-aduci a Lui lumină
În lumea care piere în patimi și în tină!
Când vremurile-s tulburi, când timpul s-a scurtat,
De ce mai stai pe gânduri? Păzește necurmat
Poruncile divine. Păstrează neîntinată
Și vie-a ta credință ce-ți dă curaj deplin
Să mergi spre biruință, să fii din cei puțini!
Amin