text Poezii crestine

Literă în cuvânt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ghiță Stoian


Puțin mai e, Doamne,
prin lume de mers…
Cuprinde-mi umblarea
cu clipa Ta sfântă;
Să cânt bucuria primită,
prin vers,
Spre lauda Ta
ce plăcut înveșmântă.

În poemul ceresc,
semn mirare de sunt…
Sau poate o literă
de scris cu peniță subțire;
Cuprinde-mă Tu,
prin har, într-un cuvânt,
Apoi rostește-mă
cu glasul Tău sfânt…
Iubire!

Puțin mai e, Doamne,
pe umeri de dus…
Poverile negre
prin lumea haină;
Iar soarele parcă suspină
în apus,
Spre etern răsărit
ce-n curând o să vină.

Ce laudă multă…
ce slavă mai este de-adus…!
Spre Mielul Cel Sfânt,
coborât dintre astre,
Ce prin ierni de păcate,
pe cruce străpuns,
Purtat-a povara
poverilor noastre.

Din firul vieții,
ce-i strâns pe-al Tău fus,
Ajută-mă, Doamne,
cu simț sfânt, subțire;
Cu firea mea frântă,
cu trupul supus,
Să-Ți țes prin credință
covor de iubire.

Să topesc gerul iernii
cu pasul desculț,
În piept primăvară
și gânduri de stele;
Cuprind blând zăpada
cu mâinile arzând,
Să ating ghioceii
nădejdilor mele.

Mai aproape ca ieri
de limanul cel sfânt,
Vom uita că am mai plâns
pe sub soare;
Cu mâna Ta bună,
cu-al Tău deget blând,
Vei șterge a noastre
lacrimi amare.

Scrie-mă, cu balsam de iertare
din palma-Ți pironită
Ca pe o literă subțire,
într-un cuvânt de iubire…
Aceasta mi-e ruga,
ce-o scald în cântare,
Ce har, ce salvare!
Aceasta mi-e vrerea în toate și-n tot
Altfel nu pot… altfel nu pot…

✍️ Ghiță Stoian
23.01. 2026

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>