Liniștea de sus coboară

Liniștea de sus coboară,
Peste omul credincios,
Are preț, are valoare,
Este rodul lui Hristos.

Pacea drumul își întinde,
Să pășească zi de zi,
Inima ce stă-nchinată,
Trupul când va obosi.

Harul blând îl învelește,
Ca un scut ce-i nevăzut,
Și-i șoptește-n orice clipă,
Că nu este neștiut.

Când furtuna se ridică,
Și în jur pare tot greu,
Se aprinde-n el credința,
Ca un foc din Dumnezeu.

Nu se pierde în durere,
Nici în gânduri fără rost,
Căci nădejdea îl ridică,
Prin puterea lui Hristos.

Chiar când lacrima se-așterne,
Pe obrazul obosit,
El privește mai departe
Spre ce-a fost făgăduit.

Nu se teme de tăcere,
Nici de pasul către cer,
Căci el simte-o mângâiere,
Din fiorii ce nu pier.

Se apropie o clipă,
Plină de mister ceresc,
Când va sta în fața slavei,
Omul cel Dumnezeiesc.

Nu e noapte fără ziuă,
Nici sfârșit fără început,
Ci e trecerea spre viață,
Pentru suflet nou născut.

Pacea crește ca o floare,
Într-un suflet credincios,
Și-l conduce lin spre casa,
Veșniciei, prin Hristos.

Când privirea se ridică,
Dinspre lume către cer,
Se aprinde-n ea nădejdea,
Cu fiori care nu pier.

Iar la capătul cărării,
Dincolo de orice dor,
Îl așteaptă-n slava sfântă
Domnul bun, Mântuitor.