Liniște

S-a rupt ziua parcă-n două
Printre umbre și răsfrângeri
Între cer cu Lună nouă,
Între Soare ce se stinge.

Contemplând muți asfințitul
Arborii-n văzduh de vară
Sufocându-și ciripitul
În jos frunzele-și lăsară.

Doar mai flutură cu șoapte
Ce cu jalea îi pătrunde
Zarea că le-arată spate
Când în ceață se ascunde.

Prea plăpânzi să simtă ploaie,
Vagi în planul acțiunii
Nori încremeniți pe aer
Se-ngrozesc pe-arama Lunii.

Plioscăie-n pietre frământul
Fără ritmul său pârâul,
Printre ramuri toarnă vântul
Cu răcoarea purpuriul.

Părăsind spre noapte-agale
Proaspete luciri de sapă
Vin femei din câmp și goale
Urme-n praf de cale sapă.

Molcomiri de cimitire
Cătinel pornesc pe pantă,
Dar le pune-n risipire
Glas de pasăre din baltă.

Conturează relieful
Linii slabe mai precise
De au potolit sideful
În parfumul lor narcise.

Curge umbra fără clocot
Înspre satul prins de muncă
Că aștept un zvon de clopot
Să răsune peste luncă.

Însă-auzul meu nu prinde
Nici un sunet de aramă
Liniștirea pretutindeni
Scrie un pastel pe dramă.

Însetate-n ritualuri
Gândurile-mi în falangă
Prin a cugetului valuri
Doresc sunet de talangă.

Captivată-n roșul Lunii
Care-a scris parcă solemnul
Inima-ncercă să sune
Cugetelor mele-ndemnul.

Ci în seara importantă
Nu și-atinse însă țelul,
Iară vocea-i palpitantă
Clincăni ca clopoțelul.