Leprosul mântuit

Leprosul mântuit

Departe de orice și de oricine
În soarele adesea nemilos
Sunt între cei ce suferă ca mine
Priviți ades în starea mai de jos.
Suntem cu toți în mare încercare
Căci mare deznădejde ne-a cuprins
A noastră suferință e prea mare
Și orișice speranță ni s-a stins.
Suntem priviți prea des cu răutate
De către cei văzuți drept sănătoși
Care consideră că pentru toate
Noi suferim căci suntem păcătoși.
O, câtă apăsare prin cuvinte
Care rostite-n grabă ne rănesc
Nu-s chibzuite și nu pot s-alinte
Amarul și necazul sufletesc.
Noi suferim și stăm de toți departe
Pe-ai noștri dragi nu îi putem vedea
Ne doare și de lacrimi avem parte
Dar știm doar noi, nu știe nimenea.
Ai mei tovarăși plini de-ngrijorare
Se-ntreabă ce va fi în viitor
Cum vom trăi cu-această apăsare
Oare va fi un leac alinător?
Se-ntreabă de se poate vindecare
În trup și suflet să găsim curând
Ca să avem de toate liberare
Și bucurie-n inimă având.
În orice zi trăim aceeași dramă
A unei întrebări fără răspuns
Și-mpărtășim cu toți aceeași teamă
Că drumul nostru va rămâne-ascuns.
Am vrea cât mai curând ca să se poată
Curma povara și durerea grea
Să ni se șteargă fața-nlăcrimată
Și pe cei dragi să-i mai putem vedea,
Dar nu găsim la nimeni îndurare
Căci nimeni nu ne poate curăți
Toți ne-ndepartă și nu sunt în stare
Să-ntindă mâna spre-a tămădui.
Dar într-o zi am auzit o veste
Despre un Salvator venit de sus
Ce dă tămăduire și chiar este
Mare-mpărat cu numele Isus.
Eram nerăbdători să-L știm aproape
Să-i cerem ajutor când L-om vedea
Știam că-i Singurul ca să ne scape
De lacrime și de povara grea.
A noastră neștiută așteptare
După un timp de trudă se sfârși
Căci auzind vuiet de gloată mare
Am înțeles că El, Isus veni.
Și împreună, chiar dacă departe
De-alaiul ce cu drag îl însoțea
Am alergat nainte-I s-avem parte
De îndurarea-I când ne va vedea
Și L-am rugat să ne dea vindecare
Spre-a părăsi starea de-ndepărtați
Să fim și noi în rând cu fiecare
Lângă ai noștri, azi îndurerați.
De-odată Vocea Lui, cea minunată
Ne porunci să mergem negreșit
Să ne-arătăm preoților, și-ndată
Pe când mergeam minunea s-a-mplinit.
A noastră boală care ne făcuse
Ca necurați să fim între ceilalți
La Glasul lui Isus chiar dispăruse
De-acum eram în trupuri vindecați.
Ai mei tovarăși care suferiră
La fel ca mine mult se bucurau
Că nu mai sunt bolnavi și se porniră
Toți într-un gând, spre ai lor se grăbeau.
N-am înțeles nicicum a lor grăbire
Cu toții ne doream să fim acas'
Dar trebuia cu mare mulțumire
Să mergem la Domnul în acel ceas.
Aveam nevoie de recunoștință
În fața lui Isus ca să venim
Cu mulțumire și cu pocăință
Căci răi eram, cu siguranță știm.
Văzând că ei cu mare nepăsare
N-au înțeles că este de folos
Să ne întoarcem spre-a cere iertare
De vina noastră Domnului Hristos,
M-a-ndurerat a lor nesocotință
Dar m-am întors pentru a mulțumi
Celui ce m-a salvat de neputință
Și mi-a redat puterea de-a trăi.
Mergând spre El cu mare bucurie
Mă lăudam cu ceea ce-a făcut
Și tuturor spuneam ce mi-a dat mie
O vindecare și-un nou început.
Cu laudă și mare mulțumire
În fața Lui ajuns m-am proșternut
Cu inima cuprinsă de uimire
Căci mare milă de min' a avut.
El mă privi cu drag și cu mirare
Că dintre toți ce fost-am vindecați
Doar eu străinul vin cu închinare
Și întrebă în jur: , , Unde-s ceilalți?
Oare nu trebuia cu toți să vie
Să mulțumească pentru ce-au primit
Oare doar el?"-apoi îmi spuse mie:
-, , Credința ce o ai te-a mântuit.
Mergi la ai tăi, fii plin de bucurie
C-ai fost tămăduit de boala ta
Că mântuirea ți-a fost dată ție
Ca înspre cer să poți înainta".
* * *
El, vindecatul spre casă plecase
Să fie cu ai săi necontenit
În urma lui convoiul se-ndreptase
Pe urma lui Isus, când a pornit.
Cu toți vorbeau de cele întâmplate
Și Domnul a fost iarăși proslăvit
Căci în inimi mai răsuna, în toate:
-, , Credința ce o ai te-a mântuit".
* * *
Astăzi Isus trece ca altădată
Și-i însoțit pe drum de-un lung convoi
Pe-alăturea îndepărtat de gloată
Tu zaci în neputință și-n noroi.
Poate ți s-a vorbit că Domnul vine
Și că prin dreptul tău va trece iar
De-ai înțeles, de vrei să-ți fie bine
Vino la El în timpul cât ai har.
Nu îl lăsa prin dreptul tău să treacă
Căci altă șansă nu vei mai avea
Tu cere-i ajutor până nu pleacă
Și vindecare deplin vei avea.
Apoi de crezi că-n marea-I bunătate
Și-n dreptul tău cu milă s-a oprit
Că Ți-a luat necazurile toate
Și din păcat cu drag Te-a mântuit,
Îi mulțumește și îi dă onoare
Pentru salvarea ce Ți-a oferit
Și Îl urmează pe a Lui cărare
Pe deplin vindecat și mântuit.