LEGĂMÂNT

LEGĂMÂNT

În prima săptămână a lumii
Grădina Eden avea musafiri:
primăvara în alb, cu ghioceii
prinşi în păr
şi soarele-nţelept, ca doi prieteni vechi
au coborât din înălţimi şi au făcut un legământ:
până va fi pământul pământ,
soarele nu va înceta să apună şi să răsară,
anotimpurile nu vor înceta să se perinde,
iar primăvara va fi prima dintre ele.
Cerul întreg s-a bucurat şi mii de îngeri
spre pământ au luminat văzduhul,
i-au petrecut cuminţi, zburând alături.

- Tu primăvară, anotimp al speranţei,
eşti cea mai binecuvântată pe pământ.
Tu ştii că ţi s-a dat puterea vieţii,
ca să învii ce a murit,
să naşti din nou ce deja e-ngropat,
să-nvingi mormântul, să renaşti
culoarea, zâmbetul, nădejdea,
să risipeşti iubirea printre pământeni,
mereu tânără, mereu vioaie, eternă mereu.

- Eu, Primăvara?
Dar cine sunt eu de cerul spre mine s-a plecat
şi Creatorul mi-a dat din belşug
să-mpart, să risipesc, să-nviu,
să rezidesc?
Eu primăvară vreau s-aduc în oameni.
Priviţi: sunt trişti, sunt egoişti,
sunt reci şi lacomi.
Aş vrea să le-mpart fericirea.
Aş vrea să se nască în ei viaţă nouă,
nădejdea, bucuria unui nou început.
Voi oameni priviţi înspre Domnul
El, minunea primăverii, răsăritul cel nou vă aduce
şi răspundeţi-vă singuri:

De ce vreţi să trăiţi în iarnă?
Soseşte primăvara, timpul unui nou legământ.

Au înflorit grădinile printre noi.
E soare cald, se văd viile înmugurind.

Trezeşte-te natură! Învie Pământule,
căci din cer glas de poruncă porunceşte:

Să fie Primăvară!

Să fie cântec, flori şi bucurie printre noi!

Să fie pace şi iubire!

Sunt oameni care-ar vrea să vie 'naintea ta, o, primăvară
şi mulţi copii-şi înalţă glasul
să-ţi ceară să le-aduci cântare.

Iată e vremea să pornim spre noul pământ, spre Eternitate.

De-atunci în fiecare an văzduhul plin de îngeri
priveşte înnoirea legământului dintre primăvară şi soare,
îmbiind oameni să iasă din iarna inimii lor.
Căci soarele-a topit zăpezi şi gheţuri,
făcând drum cântecului şi florilor.