Lazăr

Coborănd din cetate-n cetate
Îmbulzit de mulţime era.
Le vorbea despre lumile-nalte
Vindecare Isus le-aducea.

Şi trecând oboist prin cetate,
Povestea despre lumea divină,
O Ce mult aş dori s-aveţi parte
De al cerului sfântă grădină.

Iată-o veste îndată se-aude,
Căci Isus pe cărare coboară,
A lui Lazăr surori când îl vede
Cu durere spre El naintară.

Al nost s-a dus dintre vii!
Căci o ghiară a-ncercări îl roase
Aşezat şi legat în fâşii,
De trei zile e mor şi miroase.

Căci pătrunse în trup neputinţa
Şi s-a dus ca o frunză pe apă
Dumnezeu îi va da biruinţa
Îl aşteaptî acolo în slavă.

Multe inimi ajunse-n încărcate!
Cu triste şi dulci-amintiri,
Al lor inimi zdrobite, crispate.
Simţind durerea unei despărţiri.

Dar cel care lumea desparte
Ieşiţi toţii din casă le-a spus,
Prin cuvânt îl ridică din moarte
La viaţă a fost Lazăr adus.

La glasul Lui morţi-i ridică.
E Fiul Acelui puternic.
Prin cuvânt chiar şi munţii despică
Căci El este Acel ce e veşnic.

Izvoare de bucurii ţâşnesc;
Din inimile în durere
Cu cel iubit se regăsesc
Lazăr dintre morţi apare

Iar Tristele şi dulcile cuvinte
Ce-au inundat fiinţa odată;
Acum ajuns-au nestemate
Şi-o bucurie minunată!

Minuni cereşti au apărut
Îmbrăţişând cadavrul.
Când glasul sfânt a poruncit
Din inimi ridicând amarul.

Ascultă om ce stai pe gânduri
Şi planuri faci la viitor
Urcă mai bine printre rânduri
Şi caută azi un Salvator.

Îngrijorarea ce te-apasă
De lucrurile pieritoare!
S-o laşi şi-atunci vei sta la masă
În lumea dincolo de soare.

Când vei intra în veşnicie
Durere n-ai să simţi vreodată,
Vei fi cu Domnu-n nemurire
Acolo-n ţara minunată.

5/21/2003gl







.