LAŢUL ISPITEI

LAŢUL ISPITEI

De ce nu-nving creştinii adesea în ispite
Când valul mării vine puternic peste ei?!
Isus pe toţi la lucru în vie ne trimite
Iar noi luptând cu lupii, vai, nu prea suntem miei.

Avem în noi din cer o ungere divină
Şi-o viziune clară venind de la Isus.
Dar nu suntem în lume, nici sare, nici lumină,
Ci ca vaporul vieţii de un gheţar răpus.

Direcţia e bună spre veşnica Cetate.
Din drumul către ţintă puţin a mai rămas.
Dar lumea ne înşeală, ne pune beţe-n roate,
Şi-apoi cu dibăcie la greu ne râde-n nas:

„Chiar tu, creştine dragă, te clatini în furtună
Când nu-s ca tine oameni oricât ai căuta ?
Tu porţi în pieptul tău credinţa cea mai bună.
Şi-atunci pe cine, oare, Cel Sfânt îl va salva ?!...”

Nu aşteptaţi salvarea când treceţi prin cuptoare!
Slăviţi-L fără frică pe marele-Mpărat.
Şi-atunci Ispititorul, cu umbre-nşelătoare,
Va fi silit să fugă învins şi ruşinat.

Isus plin de iubire din Cerul cel albastru
Veghează peste tine cu îngerii cei sfinţi.
El vine într-o clipă, te scapă de dezastru.
Dar tu rămâi în turmă cu oile cuminţi.