Lăsați-mă să-mi deschid gura

Lăsați-mă să-mi deschid gura,
Voi umbrelor ce îmi lipiți,
Azi inima cu o durere,
De ea nu vreți s-o dezlipiți.

Lăsați-mă să-mi vărs amarul,
Ce l-ați vărsat cu ochi închiși,
Ce-l beau și azi fără de sete,
În timpuri ce-s atât de-ntinși.

Lăsați din mine ca să iasă,
Un strigăt care fierbe-adânc,
Îmi ține-ascunsă o dorință,
Dorința este doar să plâng.

Voi îmi uniți a mele buze,
Cu o tăcere căci ați vrea,
Să îmi vedeți a mea ființă,
Azi umbrelor... în umbra grea.

Lăsați-mă să strig la stele,
Cu ele vreau ca să vorbesc,
Căci pașii mei îi știu din noapte,
Când alergând ei obosesc.

Au fost cu mine-ntotdeauna,
Aproape stelele mi-au stat,
Dar astăzi voi umbre din noapte,
De ele m-ați îndepărtat,

Lăsați-mi ziua luminoasă,
Nu stați în ele-n fața mea,
De mână voi nu mă mai trageți,
Ca umbrele pentru-a urma.

Lăsați-mi pieptul gol de golul,
Care mă leagă azi de cer,
Nu îmi lăsați pe cale urma,
Ce duce lângă cei ce pier.

Nu mă legați în lanțul silei,
Nu mă zdrobiți sub tălpi cu spini,
Lăsați-mi pașii doar să urce,
Spre Țara timpilor divini.