Lasă vântul să adie

Lasă vântul să adie, Doamne nu-l opri... căci vreau,
Ca să urc pe-o adiere,
Când sunt plin de o durere,
Vreau să simt o mângâiere,
Când pe ea eu o să stau.

Lasă marea sa ridice, valurile ei acum,
Vreau ca să vâslesc întruna,
Ca la mal să-mi dea cununa,
Cel ce-aduce soare... luna,
Să nu mă opresc din drum.

Lasă ploaia ca să cadă, să mă-nviorez aș vrea,
Chiar de-i caldă, sau e rece,
Știu că ploaia se va trece,
O vei face ca să plece,
Să pot iar mă bucura.

Lasă soarele s-aducă, razele ce-s aurii,
Ca să calc aș vrea pe ele,
Chiar și-n clipele mai grele,
Îi vor da ființei mele,
O lumină până vii.

Dar și-atunci când e furtună, lasă-mă să trec prin ea,
Ca să te cunosc pe Tine,
În furtuni când ești cu mine,
Doar așa voi trece bine,
De orice furtună grea.

Dar și-atunci când greul vieții, se arată azi mereu,
Să mă umpli de dorință,
Ca să am doar biruință,
Ca să simt-a mea ființă,
Că doar Tu-mi ești Dumnezeu.

Și prin toate ce-s pornite, lângă mine să rămâi,
Să cunosc a Ta iubire,
Care este-o nemurire,
Preamăritule sfânt Mire,
Dragoste Tu ești dintâi.