Las în urmă munte...vale

Las în urmă munte... vale
autor. Diana (G. U)

Las în urmă munte... vale,
Plânsul dureros de jale,
Las în urmă suferința,
Căci pe aripi mi-e ființa,
De iubiri fară-ntristare,
Fără lacrimile-amare,
Fără de vre-o-ngrijorare,
Căci sunt aripi de-ndurare.

Am pe ele mângâiere,
Am speranță în durere,
Ele-mi țin a mea privire,
Numai înspre nemurire,
Să rămână-n urmă ceasul,
Ce-mi îngreunează pasul,
Și adâncul de suspine,
Căci mă-ndrept spre slăvi divine.

Las în urmă întristarea,
Care tulbură și marea,
Peste ea îmi este zborul,
Căci puterea e izvorul,
Peste mine ce aduce,
O lumină la răscruce,
Să nu gust din rătăcire,
Eu pe aripi de iubire.

Las în urmă cele grele,
Trec ușor eu peste ele,
Calc pe nori, pe raze sfinte,
Nu mă dau pe nici-o linte,
Căci a mea răscumpărare,
A fost plină de răbdare,
De durere și iubire,
Aducându-mi izbăvire.

Trec ușor și de pustie,
Plin mereu de veselie,
Seceta nu-mi stă în față,
Căci Cel viu îmi e povață,
E izvor de bunătate,
Și în toate de dreptate,
Pe-aripi sfinte azi mă poartă,
Să nu am viața deșartă.

Las în urmă amintirea,
Ce-nsoțește despărțirea,
Nu privesc ce mi-e trecutul,
Am ales doar începutul,
Celor ce-s în veșnicie,
Pline doar de bucurie,
Înspre ele zbor întruna,
Când pe cer e soare... luna.

Nu opresc în poposire,
Îmbrăcat sunt de iubire,
Cu o haină doar frumoasă,
Sunt a Mirelui mireasă,
Pe-aripi albe-mi este zborul,
Luminat doar de fiorul,
Celui ce în față-mi vine,
Să mă-nalțe și pe mine.
Amin