LĂCUSTELE

LĂCUSTELE

Ce vezi Amos în rugăciune ?
Eu văd un coş cu poame coapte,
Şi un popor în neagră noapte
Târât de pofte spre genune.

(Un semn, în fapte şi cuvinte
Pentru o viaţă trecătoare,
E-ntreaga Domnului lucrare
Cu Israelul ţării sfinte).

Creştea otava din câmpie.
Era nădejde de recoltă.
Dar neascultarea Îl revoltă
Pe Împăratul din vecie.

Lăcustele vin ca armata
Ce pârjoleşte-n cale totul !…
Israel, unde ţi-e chivotul ?
Mai strigi în rugă : Maranata!?

O, iartă Doamne azi poporul!,
Striga Amos cu-nsufleţire.
Iar Domnul sfânt, plin de iubire,
Îl graţiase cu tot dorul.

Un foc nepotolit venise
Ca şi-n Sodoma şi Gomora.
Se-ntunecase aurora
Când iar profetu-n rugă zise :

O, Doamne, focul ne învinge!
Iacov e plin de slăbiciune.
Iehova face o minune
Şi flacăra pe loc se stinge.

Din nou Mesia Se căieşte :
Să nu se-ntâmple!, Domnul zice.
Iar robul Său Amos ferice
Plângând în rugă-I mulţumeşte.

Stătea Isus în măreţie
Pe-un zid înalt din cetăţuie,
Iar omul aştepta să-i spuie
Un psalm de dor, o bucurie …

În ceasu-acela de amiază
O cumpănă din cer apare,
Un semn ciudat, o veste care
Pe prooroc îl dezarmează.

Ce vezi Amos ? Priveşte bine !
O cumpănă şi o dreptate
Căci Tu le cântăreşti pe toate
Şi răsplăteşti cum se cuvine.
*
Precum poporul din pustie
Plătit-a scump neascultarea
Să stăm să judecăm lucrarea
Gonind din noi orice mândrie.

Nu-i vorba oare de creştinii
Care prin har trăiesc în lume,
Dar lasă firea să-i îndrume
Şi nu pe căile luminii ?!

Noi cerem şi-aşteptăm iertare
Prin sângele vărsat la Cruce.
Dar cum pornim de la răscruce
Pe-ngusta Domnului cărare ?

Smeriţi şi blânzi ca Salvatorul
Ce ne-a purtat pe lemn povara?
Sau ne topim la foc ca ceara
Când nu ni se-mplineşte dorul ?

Ca şi profetu-n rugăciune
Să dăm contur iubirii sfinte
Spre-atotputernicul Părinte
Ce pare gata a ne spune :

”Te iert din nou, prin îndurare!
Dar nu uita că Eu ţi-s Tată!
Dă-Mi cinstea cea adevărată
În crezul tău şi-n comportare.”

*************