Lăbuș și cioara

Într-o zi caldă de vară
După-apus,așa spre seară
Iatā că pe-un vârf de scară
Se-așează, din zbor, o cioară.

Dar la baza scării,jos
E Lăbuș,câine frumos.
Tocmai a găsit un os
Într-un loc întunecos.
Nu-i subțire ,nu -i nici gros
Dar fiindcă-i delicios
Îl roade voios,voios.

Acum, insă,deodat ,
Lăbuș pare deranjat.
Simte pentru prima oară
Că are urå pe.cioară.
E supărat,mârâie
La cioara ce câraie.
Iar ea,cu ochii in jos
Privește lacom la os:
-Craaa-craaa-craaa
Osu-iți voi lua.


- Mârrr-mârrr-mâr
N-am să-ți fac acest hatâr
Bine-ar fi să-ți pui
Pofta într-un cui.

-Craa- craa -crraa
Osu-ți voi lua.
-Ham-ham-ham
Pentru tine os nu am,
Deci nu-ți voi da nici-un gram!
Și-apoi tu ,cioară smolită,
Rea și-afurisită,
Chiar te rog frumos
Să-ți iei gândul de la os!

Apoi Lăbuș furios
Termină osul de ros,
Iar cioara dezamăgită
Zbură-ntr-o clipită.

Morala:
Scumpul meu, te rog fierbinte
Să-ți aduci mereu aminte
De-aceste sfinte cuvinte:
" Nu pofti ce nu-i al tău!"
Așa spune Dumnezeu.