La vreme de seară...

La vreme de seară...

La vreme de seară răsună noi cânturi,
Susur de greieri, şoapte de vânturi,
Trimise de ceruri la vreme de toamnă,
Vechi de când lumea taine destramă.

Ziua topită se scurge-n apus,
Amurgul o soarbe în soare aprins,
O pace de schituri auzul alintă,
Doru-i în suflet şi-ncepe să cânte!

Cu ochi de tăciune noaptea sărută,
Răni de amurg rămase pe boltă,
În bezna adâncă, negru văl veşnic,
Podoabă de stele îşi pune în sfeşnic.

Vin câte una lumini pe cerul imens,
Unele cad răpuse de focul intens,
Duse-n abisuri spre lumi nepătrunse,
Sensul şi-l au în taine ascunse…

Cum o fi fost un loc fără de plâns,
Veşnic seninul peste răsărit şi-apus
Stăpân, şi-ntâiul om şi paradisul??
Fiorul din ce-uri răpeşte şi visul!

Mă-nchin în tăcere în noaptea senină,
La cereri şi rugi răspunsuri să vină…
Las zilei de mâine, de visuri o mare,
Păstrez doar pe-acela ce-aduce putere.

Bolnav de iubire, Te rog să îngădui,
Să-mi scutur în toamnă podoaba de gând,
La poarta visării cu stele în palmă,
La vreme de seară... aştept să Te văd !

18.09.2008