La umbra aripilor Tale

La umbra aripilor Tale, să stau aș vrea neâncetat,
Departe de al vieții zbucium, ce din adânc s-a ridicat,
Departe de atâtea valuri, ce pe pământ tot vin și vin,
Departe de durerea care, aduce un amar suspin.

Pe brațul Tău acel puternic, aș vrea mereu ca să rămân,
Departe de acea furie, ce-i aruncată de-un păgân,
Să trec de munți... să trec de mare, să trec de văile pustii,
Pe brațul Tău până în clipa, în care Tu o să revii.

Pe urma Ta să calc întruna, e tot ce-aș vrea să îmi doresc,
În orice vremi se-adună astăzi, eu doar pe ea ca să pășesc,
S-ajung în locul cel cu soare, ce n-ar avea vre-o dat apus,
În locurile cele-nalte, fără sfârșit... acolo... sus.

Să fiu doar sub a Ta privire, în orice clipă-n viața mea,
Din zori până în zori Stăpâne, să nu mă-ndepărtez de ea,
Să-mi netezească-ntruna calea, pe ea să pot ca să pășesc,
Să nu îmi fie pasu-agale, sub ochii Tăi să îl grăbesc.

La pieptul Tău doresc odihnă, să pot să simt în clipa grea,
Și lacrimile ce-s amare, ca să le ștergi doar Tu aș vrea,
Să simt fiorul mângâierii, când dorul arde-n mine-aprins,
De Tine și de-a Ta iubire, aș vrea să fiu mereu cuprins.

La ape vii preasfânt Părinte, în vremuri grele de sfârșit,
Aș vrea să-mi zboare-ntruna gândul, să mă adăp necontenit,
Să nu simt arșița de soare, ce-n vremi din urmă s-a lăsat,
Aș vrea plin de puteri calvarul ca eu să-l urc neîncetat.

Să nu privesc' napoi o clipă, pe-al vieții mele drum spre cer,
Să fiu departe vreau de calea, acelor ce cobor... ce pier,
Să mă avânt spre-a Tale brațe, ce pentru mine le-ai întins,
E tot ce vreau... dar și în noapte, să fiu un felinar aprins.