La tronul îndurării Tale

La tronul îndurării Tale, așteaptă îndurarea Ta,
Ai Tăi copii cuprinși de jale, căci vremea este mult prea grea,
Cu laude mereu pe buze, înaintează Dumnezeu,
Căci ei doresc să te-ntâlnească, la un sfârșit de timp ce-i greu.

La poala crucii-nsângerate, umili stau astăzi răbdători,
Acei ce-au strâns doar pentru ceruri, în alergarea lor comori,
Străbat pustiul prin credință, pe Tine-n față te-au lăsat,
Să îi conduci spre-acea ieșire, deschisă-n locul minunat.

La umbra aripii întinse, se-adăpostesc acei creștini,
Ce-au înțeles că ei în viață, sunt pe pământ doar pelerini,
Cu inimile lor deschise, ce pentru Tine-ntruna bat,
Mânia vremii cea din urmă, biruitori ei o străbat.

Și în tăcerea nopții crunte, tăcuți așteaptă ca să vii,
Te poartă-n gând dar și în inimi, în focul dragostei dintâi,
Privesc spre-un răsărit de soare, plini de speranță ei mereu,
Că vor vedea o revenire, în care vii Tu... Dumnezeu.

Sub stelele ce-s adunate, pe-un cer senin... ești așteptat,
Cu imnuri vii de biruință, Tu ești întruna înălțat,
Privirile înlăcrimate, sunt pline azi de bucurii,
Căci văd aproape acea clipă, ce este-n doi... în veșnicii.

Și sub furia ce-o arată, adâncul cel întunecos,
Sunt sufletele care luptă, cântând mereu doar glorios,
Cu dragoste înving azi vremea, ce tot încearcă a opri,
Bătăi de inimi ce pe Tine, mult te iubesc orice-ar veni.

Tu doar ascult-acelaș strigăt, ce vrea să treacă chiar de nori,
E cel ce-n noapte se aude, dar nu-i tăcut el nici în zori,
Grăbește azi a Ta venire, în orice clipă așteptat,
Ești azi de cei aleși de Tine, grabește-te... și vino-n dat.