text Poezii crestine

La sfarsitul zilei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dorysa
1. Privesc tăcut în urma mea o Doamne
La ziua care tocmai s-a sfârşit,
Şi-mi pun acum o ultimă-ntrebare
Cât timp din ea Ţie ţi-am dăruit?

2. Când ochii mi-am deschis în zori de zi,
Văzut-au ei deplina-Ţi bunătate,
Sau am plecat grăbit, uitând a-Ţi mulţumi
Că ai vegheat asupra mea întreaga noapte?

3. Urechea mea a fost deschisă oare,
Când glasul Tău suna din cer atât de blând,
Să mă opresc o clipă să îţi ascult chemarea
Şi sfatul plin de-nţelepciune din al Tău Cuvânt?

4. Mi-am aplecat genunchii ‘naintea feţei Tale
Şi cu recunoştinţă să vin să mă închin?
Sau alte lucruri ce credeam că-s importante
Mi-au luat din timpul ce era doar pentru Tin’?

5. Din miile de vorbe ce le-am rostit în grabă,
Câte din ele oare pe-un om l-au ridicat?
Au fost cuvinte blânde sau au făcut vreo rană
În sufletul cuiva nemângâiat?

6. Mi-ai dăruit atâtea lucruri minunate
De care să mă bucur pe deplin,
Oare le-am observat mai îndeaproape
Sau am trecut nepăsător, făr-a zâmbi?

7. Mi-ai arătat de-atâtea ori iubirea-Ţi mare,
Şi grija mi-ai purtat în fiecare zi,
Iar eu Te-am întristat şi ţi-am adus ruşine
Când am uitat adânc a-Ţi mulţumi.

8. Mai iarta-mă o dată, te rog, o, Domnul meu,
Şi ia-mă langă Tine, să fiu pe veci al Tău.
Să te slăvesc din suflet şi să iţi cânt mereu,
Căci Tu din veşnicii eşti Salvatorul meu.

9. Iar mâine de-mi vei da în dar o nouă zi,
Ajută-mă să o traiesc doar pentru Tine.
Şi-ntregul gând să-mi fie îndreptat spre veşnicii,
Spre locul ce l-ai pregătit şi pentru mine.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>