La pragul anilor

La pragul anilor domol, s-a dezlipit pe totdeauna,
Un an ce pleacă de la noi, şi-şi duce gârbovit cununa.
Iar Anul Nou ne întâmpină zâmbindu-ne la fiecare;
Aduce-n sac surprizele, şi-atâtea semne de-ntrebare.

Suveica s-a oprit din zbor, s-a rupt un fir din legătură;
Şi firul de mătase nou se-nnoadă-acum în ţesătură.
O pagină cu scris mărunt s-a dat sfioasă la o parte,
Şi alta, albă, s-a legat şi-aşteaptă-acum în noua carte.

O lumânare s-a topit în umbrele care coboară,
Şi alta nouă lasă-ncet să cadă primul strop de ceară.
O poartă se deschide-ncet, şi drumul se desface-n două:
La capăt drumul vechi s-a-nchis, şi-ncepem o potecă nouă.

O jertfă fumegă pe-altar, şi vântul spuza i-o alungă,
Şi-un nou altar aşteaptă-acum făclie nouă să-i ajungă.
Un porumbel-poştaş din geam ne-a luat azi ultima scrisoare,
Şi vine altul mai zglobiu, cu-argint curat în aripioare.

Suntem la pragul anilor, ca alţii nimenea vreodată,
Mai lângă pragul de bazalt al veşniciei ce ne-aşteaptă.
Păşim timid cu dor aprins, nu de noroc şi nici de bine,
Ci dor de Marele-mpărat, Isus Hristos, Cel care vine!