La poarta cerului sublim

La poarta cerului sublim,
Azi cu putere bate,
Acel ce-ndată va veni,
El este-atât de-aproape.

Și pașii Lui se-aud mereu,
Ei nu-s în depărtare,
Și vremurile azi ne spun,
Că-ndată El apare.

Se-aude glasul Lui de sus,
Strigat fără-ncetare,
Mai vrea în timpul de sfârșit,
Să facă o chemare.

Căci dragostea ce-o are El,
E cea fără măsură,
E plin de ea căci Dumnezeu,
Nu are-un strop de ură.

Se-aude cum este grăbit,
Să-și ia a Sa mireasă,
Ce vrea la cer a o-nălța,
Ea este-a Lui aleasă.

Să își înalțe rodu-adus,
Când se jertfea pe Sine,
Pe crucea plină de dureri,
Acel ce-ndată vine.

Se-aude El căci toate tac,
Atunci când El vorbește,
Și apele chiar se despart,
Când Domnul poruncește.

Bătăile de vânt se-opresc,
Căci vine... maranata,
E-atât de-aproape Dumnezeu,
Aduce și răsplata.

Răsplata celor care plâng,
Aici în prigonire,
Sub vorbele ce-aduc doar răni,
Împinși spre nimicire.

Răsplata celor ce suspin,
Zdrobiți de guri deșarte,
E pentru ei... e cea de sus,
Ce nu este departe.

La ușă bate ea acum,
O zi de răsplătire,
E poarta celor ce vor fi,
Salvați în nemurire.

Răsună azi bătaia ei,
Ne spune că El vine,
Să îi înalțe pe ai Săi,
De-aici... dintre ruine.