text Poezii crestine

LA NUNTĂ NU SUNT LACRIMI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu


Nu vor fi lacrimi la Nuntă, ci doar bucurii nespuse.
Vino, Doamne, mai degrabă! Vino, Tu iubit Isuse!
Nici credința, nici nădejdea nu vor fi în cer la Nuntă,
Dar în inimi bucuria va fi-acolo tot mai multă.

Dacă-n cer nu mai sunt lacrimi, să le folosim aici
Ca, prin ele, să ajungem buni și harnici ucenici.
Lacrimile nu sunt rele dacă sincer le vărsăm
Pentru cei ce n-au pe Domnul când în rugi agonizăm.

Domnul strânge-aceste lacrimi de iubire și de dor
Ca să le-ntrebuințeze într-un mod acuzator
Pentru demoni, pentru șarpe, pentru cei ce-s divizați
Și de prea multă mândrie sunt mereu și azi umflați.

Pentru fapta cea făcută, mai devreme sau târziu,
Judecata Lui e dreaptă: va răspunde orice fiu.
Nimenea nicicum nu scapă, nu va fi deloc ușor
Pentru că Apărătorul va fi-atunci Judecător.

Dar să revenim la Nuntă unde cei ce-s fericiți
Au scăpat de Judecată și-s de Dumnezeu iubiți.
Nu vor ști ce e durerea, vor fi-n slavă îmbrăcați
Pentru a-L sluji pe Mire plini de duh și consacrați.

Dacă-n Cana la o nuntă a lipsit vinul cel bun,
Sus în cer n-o fi nici lipsă și nici bucurii ce-apun.
Nu va fi flămând acolo niciun sfânt de pe pământ
Ce aici pentru credință n-a luptat cu pumnu-n vânt.

Orice sete potolește Mirele etern Hristos
Celor ce prin lungi pustiuri L-au urmat mereu pe jos.
Ca și lui Ilie-odată, ce fugea de-ai săi dușmani,
Domnul le va da odihnă dincolo de-ai vieții ani.

Nu vor fi lacrimi la Nuntă, dar trăiri de bucurie
Vor fi din belșug în ceruri, pentru-ntreaga veșnicie.
Coruri multe, fără număr, vor cânta imnuri sublime
Universul să răsune până sus în înălțime.

Îngerii cu sfinții-n ceruri ce-or descoperi inelul
Au să spună toți c-o voce: „Știm de azi cine e Mielul.
Dar Mireasa îmbrăcată doar în inul cel subțire
Unde se afla ascunsă în această omenire?”

Și li se va spune-ndată cu un glas de haruri plin
Ce venea de pe Golgota ca să dea oricui alin:
„Ea se-afla atunci în coasta Mielului cel răstignit
Care pentru-a noastră vină sus pe cruce a murit!”

Și-atunci ceru-ntreg pornește într-un cânt universal
Ce pe munți înalți se-aude și pe mări din val în val.
Cântă soarele și luna, și toți aștrii de pe cer
Ascultă pe loc minunea acestui mare mister:

„Vrednic ești Tu, Doamne sfinte, drag Isuse din vecii,
Care-ai fost junghiat pe cruce pentru-ai Tăi iubiți copii,
Să primești eterna slavă, bogăția și puterea,
Cinstea și înțelepciunea, lauda și mângâierea!

Ne-nchinăm cu bucurie astăzi înaintea Ta
Și întreaga veșnicie Numele-Ţi vom lăuda.
Tu-ai făcut din noi minunea harului primit din plin.
Slavă Ţie, Doamne Sfinte, pentru veci de veci. Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>