La nunta cea măreață

La nunta cea măreață, să fiu aș vrea mireasă,
În haină nepătată, să mă înalț cu Cel,
Ce vreau să-mi fie Mire, El este Domn în ceruri,
Și pe pământ e Rege, El e Emanuel.

În zi de sărbătoare să-L văd aș vrea la față,
Să îmi întindă mâna, odihnă să îmi dea,
Și să rămână lupta, în urma urmei mele,
Să uit a ei durere, și cât a fost de grea.

Să uit vreau suferința, s-ajung vreau după stele,
Să gust doar din iubirea, ce Dumnezeu mi-a dat,
La poarta cea înaltă, să mă cunoască Domnul,
E tot ce-aș vrea când drumul, se va sfârși îndat.

Să am doar bucuria, ce-mi va aduce pace,
De ea ca să mă satur, vre-o dată nu aș vrea,
Flămând să fiu de ceruri, dar și neprihănire,
Setos și de cuvântul ce viață-mi poate da.

Să urc vreau doar pe raza, ce-și are răsăritul,
În fața feței mele, spre cer ce s-a-ndreptat,
Ce nu vreau să se-ntoarcă, chiar dacă vremea este,
O vreme de pe urmă, cu-n timp îngreunat.

Să fiu aș vrea la nunta, ce este așteptată,
În haina fără pată, să-i plac lui Dumnezeu,
Căci vreau să zbor spre locul, în care niciodată,
Nu voi simți durere, căci sus... nu este greu.

Spre-acolo mi se-ndreaptă, ființa-mi ce dorește,
Cuprinsă ca să fie, în dragostea dintâi,
Ce nu e doar o clipă, va fi o veșnicie,
Căci azi mi-e alergarea, doar înspre veșnicii.