LA NUNTĂ

LA NUNTĂ

nepoţilor mei, Silvia şi Constantin

E-o zi de bucurie plină.
În crânguri păsări ciripesc.
Şi ochi înduioşaţi privesc
Două garoafe ce suspină.

Toată natura astăzi cântă
Acest poem original.
Se-aud privighetori pe deal
Şi dulci cântări în Casa sfântă.

Din cer un Tată bun priveşte
Cu ochi de-Artist acest tablou,
Simbol al Mirelui-Erou
Şi al Miresei ce-o iubeşte.

Şi fiecare gest ascunde
Un dor, un gând, un har, un vis.
(Căci dragostea-i de nedescris
când vine şi nu ştii de unde).

E-un dor ceresc sau o chemare.
Nu poţi s-o uiţi chiar dacă vrei.
O întâlneşti sub crengi de tei
Sau prin grădini în orice floare.

Şi nu-i balsam ca să-ţi aline
Tot dorul care te-a cuprins.
El nu mai poate-acum fi stins
Căci de la Domnul păcii vine.

Şi iată-l cum îţi dă povaţă:
„Da, viaţa e mai bună-n doi!”
Tu nu mai poţi da înapoi.
Acum ascultă şi învaţă!
.............................................

Astăzi la noi e sărbătoare.
Şi în nostalgice priviri
Descoperi multe amintiri
Din ani care-au zburat în zare.

Şi toţi în strai de bucurie
Se-ntreabă-n şoapte: „Cine sunt
Cei care vin la Legământ
Să-nceapă de-azi o căsnicie ?”

Mulţimea pare curioasă.
Şi dacă în acest tumult
Doriţi a şti ceva mai mult,
Priviţi: un mire şi-o mireasă.

Spre ei, din nou acum se-ndreaptă,
Sau către cer în rugi fierbinţi,
Priviri duioase de părinţi
Ce nu-şi dau rând şi nu se-aşteaptă.

Stârnesc discuţii felurite,
Prilej de multe-aprecieri.
Ei nu mai sunt cum au fost ieri
Cu feţe-n roşu poleite.

Li-e prima luptă cu izbândă.
Cât sunt acum de fericiţi!
O, dragii mei, voi oare ştiţi
Ce mulţi duşmani mai stau la pândă ?

Priviţi, vă rog, cu luare-aminte!
În faţa voastră este-un drum.
Pe el va trebui de-acum
Să mergeţi hotărâţi nainte.

De azi în voi nu mai sunt două
Păreri, ca-n oamenii de rând.
Voi sunteţi una-n crez şi-n gând.
De azi veţi duce-o viaţă nouă.

Veţi fi şi-n plâns şi-n bucurie
Şi-n ceasul greu şi-n cel mai sfânt
Un singur trup pân la mormânt
Când veţi intra în veşnicie.

De-ar fi pe cerul vostru soare
Sau nori mereu pe el de-ar fi
Voi fiţi şi-atunci ca-n prima zi
Cu-aceleaşi feţe zâmbitoare.

S-aduceţi rod ca o grădină!
Să vă gândiţi la cerul sfânt!
Şi-n orice faptă şi cuvânt
Să răspândiţi mereu lumină!

Nu vă lipsească de pe masă
Merindea-n fiecare zi.
Şi chiar atunci când va lipsi
s-aveţi aceeaşi pace-n casă.

Ispite vin şi-s multe încă
Dar voi rămâneţi neclintit
Pe temelia de granit:
Isus, a vieţii noastre Stâncă!

Sunt multe valurile mării.
Când nu-i pe ceruri nici-o stea
Şi încercarea-i tot mai grea,
Păstraţi speranţele salvării.

Să fiţi uniţi şi fără ceartă
În al iubirii Legământ!
Aşa să treceţi pe pământ
Şi nimeni să nu vă despartă.

Nici boala să nu vă răpună
Când îşi aruncă mreaja ei.
Voi tot în zbor de porumbei
Să duceţi greul împreună.

Şi ochii voştri să privească
Mai mult spre Cer decât în jos.
Să fiţi un gând şi-un dor frumos
Care-n iubire să-nflorească.

În vremea rea de încercare
Vă fie Domnul adăpost
Căci El e-al vieţii voastre rost:
Iubiţi-L dar fără-ncetare!

Puterea Lui nebiruită
Să vă conducă pe pământ
Ca-n orice faptă şi cuvânt
s-aveţi o mină fericită.

S-aveţi în Duhul Sfânt arvuna!
Să n-alergaţi la alt izvor!
Şi nu primiţi în piept alt dor
Decât să-L ascultaţi întruna.

„Drum bun!”, atâţia vă urează.
Cu lacrimile lor fierbinţi,
Priviri duioase de părinţi
Tot mai cu drag vă-mbrăţişează.

Iar după anii ce-au să vină,
La traiul vostru pământesc,
Al vieţii Soare vi-L doresc
Tot plin de har şi de lumină.

Primiţi arzânda mea urare:
Un trai frumos, plăcut şi sfânt
Pentru-al iubirii Legământ
În marea cerului splendoare!