text Poezii crestine

La început de an

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nelu Tripon
Aidoma cum priveşti în întuneric
Sau te cufunzi în fundul de ocean
Tu omule de pe pământul sferic
Nu poţi afla ce-aduce noul an

Nu-ţi face grijuri despre ce-o să fie
Probleme de bine,probleme de rău
Orice-ar fi să ţi se-ntâmple ţie
O ştie unul singur: DOMNUL DUMNEZEU

Nu încerca să dai tu pronosticuri
Nici proorocii nu încerca să facă
Căci încercările-s nimicuri
Şi cel mai bine e atunci să taci

Ai însă mare-ncredere în Domnul
Nădejdea toată să ţi-o pui în El
Căci unde nu rezolvă omul
Rezolvă totul Blândul Miel

Poţi crede azi aceste spuse?
Ori le consideri nişte vorbe-n vânt
Nu sunt taine, nu-s ascunse
Încrede-te în ele pe cuvânt

Furtuni de-ar fi din abundenţă
Secetă, noroi şi multe ploi
Cercetează cu prudenţă
Convinge-te de toate-apoi

Afla-vei negreşit astfel în toate
Secretul care schimbă orice stare
Căci Dumnezeu e cel ce poate
Din rău să facă zi cu soare

Lasă-te condus în orice clipă
Crede căci cu El vei reuşi
Tot ce faci nu fă în pripă
Şi Ceru-l vei dobândi

Isuse te rugăm acum fierbinte
Rămâi cu noi la bine şi la greu
Ajută-ne să trecem prin ispite
Păzeşte-ne să fim pe placul Tău.

Indiferent ce anul ne aduce
Doar la Tine dorim să privim
Şi în armonie sfântă, dulce
Uniţi pe veci de veci să fim
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>