La început

La început

Ce mai chin, ce frământare
Cum nicicând nu s-a văzut
Mulți se-ntreabă cu ardoare, , Ce a fost la început?
Omenirea-i doritoare
De-a cunoaște, de a știi
Începutul, cel de care
Se întreabă zi de zi.
Sunt atâtea presupuneri
După mintea celor mulți
Este greu ca să le numeri
Foarte greu să le asculți.
Își închipuie că toate
Ce vedem și câte sunt
Prin vreme-s evoluate
Din amibă pe pământ.
Răspândind a lor știință
După-nchipuirea lor
Îndepartă de credință
Pe-acel lesne crezător.
Îndepartă pe cel care
Ascultă povestea lor
Care este o-nșelare
Pentru omul muritor.
Minciuna o cred cei care
N-au credință-n Cel de sus
Nici în Jertfa salvatoare
Prin sângele lui Isus.
Doar acel ce se încrede
În Cuvântul cel vestit
Vede ce altul nu vede
Simte ce nu-i de simțit.
Vede locul din splendoare
Unde lacrimi nu vor fi
Unde sfinții-n adorare
Pe Tatăl îl vor cinsti.
Simte dragostea aleasă
Și Harul sfânt revărsat
Simte pe drumul spre casă
Mâna-I ce l-a ajutat.
Acel om nu-i ca cei care
Cred spurcatele minciuni
El dă pururea crezare
Celui ce face minuni.
Domnului el dă crezare
Tatălui ce prin Cuvânt
A creat și-a dat suflare
Omului de pe pământ.
Celui ce cu-a Lui putere
A creat totul frumos
Ce aduce mângâiere
Orișicărui păcătos.
Tuturor din astă lume
Ne vorbește prin Cuvânt
Învățându-ne anume
Ascultarea pe pământ.
El ne spune de lucrarea
Săvârșită la-nceput
De Tatăl și de chemarea
Ce omului i-a făcut,
De-a trăi doar prin credință
În trupul de muritor
Arătând recunoștință
Și fiind ascultător.
Ea-i învățătura care
Fiecare-ar trebui
S-o știe, să-i dea crezare
Oriunde și-n orice zi,
Căci așa vom da cinstire
Pentru ceea ce-a făcut
Domnul în marea-I iubire
Încă de la început.