La iarbă verde

La iarbă verde-am alergat
Să-i dau poverile de stres
Și pentru sufletu-nsetat,
Stropi de rouă am cules.

Mult doream să mai rămân
În răcoroasa-mbrățișare,
Iar când a fost să fie fân,
În brațe mă strângea mai tare.

O auzeam tot suspinând,
Simțeam cum creșterea o doare,
În jocul mlădios de vânt,
Se legăna prea trecătoare.

Priveai, Doamne, la mine, jos
Cum stau pe iarbă, tolănit,
Să-Ți mulțumesc ca-acel lepros,
Nici o clipă, n-am gândit.

Te-ai bucurat să mă alini
Cu iarba și cu roua Ta,
Dar eu priveam cu ochi străini
Și nepăsarea-mi, Te durea.

Când mi-ai trimis înțelepciunea,
M-am văzut gol și dezbrăcat
Și pentru tot ce n-a fost bine,
M-am căit, m-am rușinat.

Și m-am întors la poenița,
La iarba pe care-am călcat,
Să Îți aduc recunoștința,
Creator Sfânt, Minunat.

Aceeași iarbă, nou picior,
O altă sete m-a cuprins,
Culeg din visul ierbii-un zbor
De verdele din Paradis.

Și nu mai las povara mea
Pe acel firav firicel,
O duc pe deal la Golgota
Să o las Sfântului Miel.

Nu mai sărut al ierbii fir,
Îți sărut mâna creatoare,
Creația când o admir
Te laud Doamne-n adorare.

Privind minunății, cu care
Mă-ncânți Stăpâne Dumnezeu,
Știu că sunt toate ale Tale
Și tot slăvesc numele Tău.

Amin!