text Poezii crestine

La gura sobei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
LA GURA SOBEI

La gura sobei e plăcut
S-a înserat cam de o oră
Ce gând nostalgic am avut!
L-am sugerat și la-mea soră...

Să vin, să stau, să meditez
La tot ce-i mai frumos sub soare
Să mă-ntăresc în al meu crez
Despre viața viitoare.

Calculatorul e închis
Și nici nu vreau să-i văd ecranul
O! E aievea, nu e vis
La orologiu-i văd cadranul.

Se văd acele flăcări vii
La care pot citi din Carte
Despre dumnezeieștii fii
Ce nu se îngrozesc de moarte.

Am stins lumina și din jar
O rază albă mă cuprinde
Mă aflu, parcă, la altar
Unde o taină mă surprinde.

Afară viscolul e greu
Și mă întreb de-o fi și mâine
Dar știu că am un Dumnezeu
Care, din nou, îmi va da pâine.

Mai pun pe foc un lemn uscat
Sau, poate, două de e cazul
Și mă gândesc că sunt bogat
Cât timp mi-e sănătos obrazul.

Prin geam văd fulgii coborând
Parcă din sferele astrale
Și nu-mi mai trece-acum prin gând
Nuanța-nchisă în petale...

Ci doar o stare mai doresc:
Să fie-așa mai multe zile
S-ascult cântări: să m-odihnesc
Dar nu cu ierburi sau pastile.

Tăcerea s-a lăsat în jur
La gura sobei e-ncântare
Și mă transpun în Mediul pur
Unde-oi avea, cândva, intrare.

George Cornici/13 Ianuarie, 2013

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>