La glasul trâmbiței

La glasul trambitei ce strigă,
Din zarea dinspre răsărit,
Se-adună azi creștinii care,
Cu dor așteaptă un sfârșit.
//Rasună-n depărtări cântarea,
De biruință ce va fi,
Ce minunată e nădejdea,
Ce-i întărește zi de zi. //

Sub glasul cerului albastru,
Stau astăzi inimi care bat,
Doar pentru El... pentru-Mpăratul,
O clip-aici ele nu tac.
//Cântarea lor răsună-n zare,
În veselii ce vor veni,
Speranța-n ele-ntruna crește,
Așeapt-o cea mai mare zi. //

La glasul marei biruințe,
Se-adună sufletele vii,
Cântarea lor e auzită,
Când trec zăduful din pustii.
//Nimic nu le oprește pasul,
Ce este doar alergător,
În vise se înalț spre ceruri,
Chiar de sunt nori... mereu doar zbor. //

La sunetul de sus ce vine,
Când se aude un cuvânt,
Stau adunați acei ce-n viață,
În ei îl au pe Duhul sfânt.
//Călăuziți așteaptă clipa,
Când cerul se va coborâ,
Puterea celui ce răcnește,
El pe deplin va doborâ. //

Prin glasul zilelor din urmă,
Străjerii stau neațipiți,
Din straja zorilor de ziuă,
De veghe ei... sunt neclintiți.
//Privirea lor se-oprește-n locul,
Ce este-n ceruri pregătit,
Ce minunată va fi vremea,
Cu Dumnezeu în infinit. //
Amin