La fel vin lupii,cei necruțători...

1
A nins, în iarna aceea de demult
Așa frumos și apăsat, mămucă!
Nămeții reci clădeau în zare zid
Și haină deasă peste dalba luncă.

Se opintea în codrii vlăguiți
Cu vifor aspru, glas pustiu de vânturi
Spre seară, se întețiră, tot mai mult
Omătul alb, crescându-l rânduri, rânduri.

Se auzeau ca un ecou tărziu
În pâcla umedă și rece, lupi de seamă
Cutezători, înaintau vânând
O căprioară zveltă, dulce hrană;

Și răsună-n văzduh, un strigăt surd
Al vieții geamăt, care nu a fost s-ajungă;
Al căprioarei cântec întrerupt
De lupi șireți, hoinari ades prin luncă...

2

Azi când omătul alb și tămâiet
Se înghesuie pe prispa mea pustie
Îmi amintesc, tabloul cel de ieri
De nedreptate și sălbăticie!

Când se coboară lungile zăpezi
Pe luncile din suflet, tremurânde;
La fel vin lupii, cei necruțători
Suflete Dragi, în colții lor a
prinde!

Se mai aud în zările cerești
Căteodată, plâns și suferință,
Când lupii sunt biruitori; atunci
Ne răstignim pe lemn de pocăință!

Azi, e pustiu și omătul încă nu-i
Dar nu e mult, căci viforu-i se-aude;
Și urletele lupilor, ce vin
În sufletu-mi, Ulcior de Foc aprinde!

Ca Ghedeon, sunt mic, dar sunt"Viteaz"
Printr-un Cuvânt iubit de îmbărbătare;
Căci, Vânătorul lupilor haini
Îmi dă săgeți pe veci, Biruitoare!


Biruințele lui David