text Poezii crestine

La deschidere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nelu Tripon
Bine aţi venit cu toţii la a noastră sărbătoare
Căci ea e deosebită, de o importanţă mare
Aici pentru prima dată Domnului ne închinăm
Facem prima rugăciune, îi cântăm şi predicăm

Căutăm să îi dăm slava pentru tot ce El ne-a dat
Şi ca drept recunoştinţă El e primul invitat
E prezent. Este aicea şi deaceea îl rugăm
Să ne sprijine-n lucrare, cu bine s-o terminăm

Nu uitaţi că înspre noi fie mic sau fie mare
Domnul priveşte cu drag,ne ajută în lucrare
El pe toţi ne urmăreşte ca un Tată iubitor
Şi ne vrea cu gelozie, pentru sfântul Său popor

Aşa deci toţi împreună, să fim azi într-o unire
Să avem acelaşi gând, cuget, dragoste, simţire
Să vibrăm la tot ce vine din partea lui Dumnezeu
-Fie cântec, poezie, mesaj din cuvântul Său.

Receptivi să fim în toate liniştiţi să ascultăm
Inima larg s-o deschidem şi să dorim să I-o dăm
Primeşte-ne deci la Tine aşa cum noi am venit
Dă-ne pace, biruinţă, dă-ne locul pregătit.

Dacă eşti de prima dată într-un astfel de local
Să nu crezi că-i o-ntâmplare sau ceva purtat de val
Dumnezeu ţi-a pus dorinţa şi ţi-a dat şi sănătate
Ca aici să-L întâlneşti, nicidecum în altă parte.

Poţi să fii doar un om simplu sau ceva de rang mai mare
La Dumnezeu sunteţi una. El vă vrea pe fiecare
El vrea ca să vă transforme după chipul Său sublim
Şi doreşte ca cu toţii doar pe El să îl slăvim

Pentru fraţi, surori de-aicea, nu uitaţi de datorie
Să fiţi cuprinşi în lucrare, să fiţi lucrători în vie
De nu ai un punct anume, poţi să faci totuşi ceva
Să te rogi pentru lucrare, pentru reuşita sa

Pentru cei ce au mesaje, umple-i Doamne cu putere
Lucrează prin ei Isuse după a Ta sfântă vrere
Rosteşte prin ei cuvântul dres cu sare şi cu har
Ca toţi de-aici să-nţeleagă că îl oferi ca un dar

Vreau ca toată asistenţa în aşa număr frumos
Să aibă întipărit în inimă pe Hristos
Dă-le fiecărui Doamne o viaţă din belşug
Să scape de condamnare şi de a Satanei jug

Azi de inaugurare noi te mai rugăm ceva
Să rămâi pe mai departe cu noi în lucrarea Ta
Să faci consătenii noştri să meargă pe calea Ta
Şi dacă se vor întoarce cerul se va bucura

Doamne noi în încheiere te rugăm să ne notezi
Să ne ia-i în evidenţă şi să ne înregistrezi
Niciunul să nu lipsească dintre câţi suntem de faţă
Odată în Cerul Sfânt, la serbarea Ta măreaţă.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>