La cina cea de taină

La cina cea de taină, în odăiță sus,
Stăteau ei, ucenicii, la masă cu Isus.

Pâinea stătea pe masă, iar vinul aducea,
O dragoste frățească, uniți el îi ținea.

Privirea tremurândă, spre Domnul doar privea,
La fața Sa umilă, ce tare strălucea.


În inimi cercetarea, în taină cobora,
Dar Iuda cercetarea, orbit nu asculta.

Un gând plin de trădare, încet se aduna,
În inima-mpietrită, închisă ce stătea,

Când pâinea se-mpărțise, și vin se revărsa,
Un suflet... a lui Iuda, un alt drum căuta.

Isus... plin de iubire, la masă îl privea,
Dar dragostea divină, în el nu pătrundea.

Mai scumpi au fost arginții, ca viața lui Isus,
Ce mare lăcomie, în Iuda s-a ascuns.

Pe chipul mântuirii, o umbră se lăsa,
Căci taina suferinței, încet se-apropia.

Știa că în grădină, încet v-a-ngenunchea,
Iar greul omenirii, pe umeri va purta.

În taină ucenicii, priveau spre chipul Său,
Simțeau o întristare, ce apăsa mereu.

Dar harul din privire, ce-n pace strălucea,
Le mângâia durerea, și frica le-o lua.
Cuvinte de iubire, atunci le-a dăruit,, , Rămâneți în lumină, și-n tot ce v-am vorbit,
Iubiți-vă ca frații, cu sufletul curat,
Cum Eu v-am dat iubire, și v-am răscumpărat,"

Căci pânea frântă-n seara, ce tainic se lăsa,
Era un semn al jertfei, ce-n zori se-apropia.

Iar vinul din paharul, ce-n mâini se revărsa,
Vorbea de legământul, ce lumea mântuia.

Să nu uităm noi astăzi, ce Domnul ne-a lăsat,
La masa Lui cea sfântă, s-avem cuget curat

Cu inimi cercetate, și sufletul smerit,
Să prețuim iubirea, ce El ne-a dăruit.

Să nu fim ca și Iuda, la masa cea mai sfântă,
Să nu ascundem starea, ce-adânc ea ne frământă.

Spre trup să-ntindem mâna, ce este ea curată,
Să bem din rodul viței, cu inima-mpăcată.

Căci harul mântuirii, încă ne cheamă sus,
Spre viața făra moarte, cu Domnul nostr' Isus.

Iar cine vine-n pace, și-n suflet e curat,
Va sta la masa slavei, de Tatăl așteptat.
Amin