LA CEASUL RUGACIUNII...

LA CEASUL RUGĂCIUNII...

La ceasul rugăciunii îmi ’nalţ cu drag fiinţa
La tronul îndurării de unde vine biruinţa
O, ce sublimi fiori, o, ce trăiri intense
Atuncea uit de valuri, de păsuri şi ofense
Şi mă deschid spre ceruri, fiinţa-mi liniştesc
Şi am comuniune cu Tatăl meu ceresc
Şi mă desprind de grijuri, de temeri, frământări
Şi-mi vin în minte-atunci o mie de cântări
Momente de tăcere păstrez la început
Lăsând să mă pătrundă Cel ce m-a conceput
Şi-İ gust din nou iubirea ce n-are-asemănare
Că vrea cu mine, robul, mereu colaborare
Îl proslăvesc tăcut în cuget şi-n simţire
Şi-L recunosc Stăpân, izvor de fericire
Îl recunosc în toate ca Cel ce-i în control
El poate da viaţă chiar celor din Şeol
El mi-a mai dat o zi, un minunat cadou
Şi iată sunt în casă şi nu într-un cavou.
E gata să m-asculte, sunt gata să-İ vorbesc
E-aşa uşor să-İ spun necazul sufletesc
Îmi mângâie fiinţa cu-atingerea-İ gingaşă
De parc-aş fi un prunc înfăşurat în faşă
Şi lacrimile-s şterse, suspinu-i potolit
În braţele Lui calde mă simt întinerit
Îi mulţumesc frumos de harurile toate
Că m-a scăpat şi ieri din ape-nvolburate
A-nlăturat duşmanii ce-au vrut să mă doboare
Şi-am fost iar alinat de-o tainică răcoare
Îl rog apoi să-mi dea putere să sfârşesc
Lucrarea începută ce are-un scop ceresc,
Să duc la bun sfârşit solia-ncredinţată,
Să nu mă pot lăsa de Fiul niciodată,
Îl rog să mă ajute şi-n zilele ce vin
Să fiu o mărturie, să dau la mulţi alin.
În ruga mea fierbinte menţionez apoi
Pe rude, prieteni, fraţi cu ale lor nevoi
Încredinţaţi sunt toţi în braţul cel puternic
Să poată da în lume doar traiul lor cucernic.
La ceasul rugăciunii nu uit să mijlocesc
Pentru acei legaţi de lutul pământesc
Ce n-au nici o nădejde, ce n-au nici un fior
Şi nu cunosc ce poate oferi un Bun Păstor.
Părintelui îi cer pe toţi să îi trezească
Cu para Duhului preasfânt pe toţi să-i încălzească
Să-İ cadă la picioare, să-İ dea glorificare
Şi astfel să răspundă la dulcea Lui chemare.

****
La ceasul rugăciunii mă simt răpit la Cer
Şi uit de tot ce-i humă, de tot ce-i efemer
Primesc puteri divine să-ndur pelerinajul,
Să-mi port până la capăt şi crucea şi bagajul
Şi-altarul unde-am mers îl vizitez şi mâine
Că vreau iar să mă satur cu-acea cerească Pâine.

18 Septembrie, 2006