Jurnal de Duminică

Duminecă. E soare. E zi de sărbătoare.
De țară sunt departe, dar merg la adunare.
Creștinii se adună chiar și-n străinătate
La sfântă părtășie, la sfintele bucate.
Să-L laude pe Acela care le dă belșug
Și binecuvântează pământul de sub plug.
Sau cel puțin asemeni ar trebui să fie.
E zi de mulțumire, e zi de bucurie.
Sunt pentru prima dată aici la adunare,
Nu e târziu dar, totuși, e plin și la intrare!
'Năuntru nu sunt locuri, rămân în coridor
S-ascult slujba divină printr-un mic difuzor.
Însă de unde oare se-aude acest zumzet?
Vreau să mă rog zadarnic, zadarnic vreau să cuget. .
Un zumzet ce tot crește pe-ntregul coridor
Și vorbe simple care le înțelegi ușor:
-Să vezi, locul de muncă cel vechi mi l-am schimbat!
Câștig de-acum mai bine, de-aceea am plecat!
-Câstig și eu mai bine, deja am casă-n țară,
Lucrez mai multe ore, din zori și până-n seară!
-Mi-am luat altă mașină, mai nouă și mai bună!
De-acum primesc la oră, nu mai primesc la lună!
"De necrezut" (gândesc eu)"pare precum în Templu,
Pare că cei de astăzi de-acol' au luat exemplu!"
Dar. . totuși. . văd o Biblie că se deschide-ușor!
Totuși, mai este frică, respect de-al nost' Păstor!
Da, Biblia se deschide, dar... nu întru citire...
Ci doar pentru o poză, doar pentru o privire:
-Vezi, asta este casa care o am în țară!
E mare, 7 cameri, e cât o zi de vară!
Aicea vine baia, aici bucătăria.
(Mă-ntreb: poporu-acesta L-așteaptă pe Mesia? ...
***
Anii de-atunci trecură. Case nelocuite
Sunt parcă tot mai multe, sunt parcă înmulțite!
Mașinile de-atuncea acum sunt demodate,
Chiar dacă proprietarii încă mai sunt în rate.
Nu se mai pun în Biblie demult poze cu case:
Există telefoane frumoase și costoase!
Dar mulți îmi spun și astăzi: -Cât e de neplăcut
Să am o locuință c-un spațiu-atât de strâmt...
În timp ce-acas', în țară, am casa cât o școală,
Însă nelocuită, de zeci de ani tot goală...
***
Vedeți deșertăciunea, dragi frați întru Hristos?
Sunt toate trecătoare, nu-s toate cu folos!
De mare trebuință e sfânta părtășie,
Cu frații ce se-adună sincer, cu bucurie!
Ce spun pierduții care ne văd în adunare,
De nu suntem exemple, lumină vie, sare? ...
Pleca-vor către casă prea greu dezamăgiți,
Spunând: e formă goală chiar și la pocăiți!
De preț e adunarea, de preț e părtășia,
De preț viață trăită, de preț e bucuria!
De mare preț e clipa plecării spre Sion
Și marea dezlipire de cei ce-s în Amon!
Cât încă Domnul astăzi semnale vii trimite
Treziți-vă la viață, dragi frați, luați aminte!
Mai bună-i o mustrare-nțeleaptă, cu folos,
Decât plânsul în beznă, de la Răpire, jos!