JUDECATA DIVINĂ

JUDECATA DIVINĂ

Ps. 94

Mi se clatinã piciorul
pe-al meu drum întortochiat.
Umbre negre-mi furã dorul
şi Cuvântul semãnat.

Când cei rãi vor sã mã punã
pe un tron strãlucitor
eu privesc a Ta cununã
şi resping oferta lor.

Ei gãtesc nenorocirea
la al legii adãpost
rãstignind neprihãnirea
şi-al dreptãţii veşnic rost.

Cine poate sã m-ajute
dintre toţi copiii Tãi
pe-ale rugilor redute
împotriva celor rãi ?

Rãsfãţaţi de biruinţa
lutului înşelãtor
cei rãi nu primesc credinţa
şi-o resping prin viaţa lor.

Cât de mândri sunt în fapte !
Ei vorbesc mult prea uşor,
însã, vai, trãiesc în noapte
şi departe de Izvor.

C-un cuvânt zdrobesc poporul
care l-ai rãscumpãrat.
Însã Tu ne eşti Pãstorul
ce din iad ne-ai ridicat.

Ei nu ştiu ce sã mai facã :
junghie şi pe strãin,
şi pe vãduva sãracã.
Vorba lor e doar venin.

"Domnu-i ocupat, nu vede !",
zic cei rãi în sinea lor.
Celui care-n ei se-ncrede
soarele-i va sta în nor.

Cel care-a creat perechea
şi cunoaşte orice-abuz,
şi-a sãpat în noi urechea
oare n-are El auz ?

Oare pot cei rãi sã creadã
cã eternul Creator
n-are ochi, şi sã nu-i vadã
ochiul Sãu pãtrunzãtor ?

În trecut El pedepsit-a
neamuri şi popoare-ntregi.
El urãşte şi azi mita
şi oricare fãrdelegi.

Refuzând ca sã vegheze
drumul cel îngust şi drept
omul n-a vrut sã-L urmeze
pe Pãstorul înţelept.

Şi de-atunci cum pe-orice cale
omu-n viaţă s-a tot dus
gândurile lui sunt goale
şi lipsite de Isus.

Dar ce plin de fericire
este omul în Cristos
ce rabdã-o nenorocire
ca şi Iov cel credincios !

El se-adãposteşte-n Domnul
din duşmani fãcând amici
şi nu stã sã-l prindã somnul
ca pe primii ucenici.

*
Iatã ceasul Judecãţii.
Vine Domnul Savaot
punând capãt rãutãţii
ca-n istoria lui Lot !