Judecata de Apoi

(Apoc. 20.11-14; 21.1-2)

Va veni o zi „odata" – si aceasta nu-i departe,
Când multimi de miliarde, vor „iesi" atunci din moarte!
Lucru-acesta nu va fi cum mai credem poate noi,
Fiindca Moartea ne va da, toti „captivii – înapoi"!
Inainte ca sa fie pe vecie aruncata,
Va lasa pe toti sa iasa pentru Marea judecata.
Sentinta, n-o sa fie data de un faun mic si slab!
Ci de Cel ce va trona pe un scaun mare, alb.
O dovada de putere ce-o detine-n Univers,
Este data de aceea: V-A OPRI PAMANTU-N MERS!
Si-l va scoate din orbita cea umbrita de mister,
Sa ramân-atunci Sistemul fara astri, fara Cer.

Dar sa stie omenirea ce pe Terra a trait,
Este scris în Cartea Vietii despre cerul pregatit!
Un cer nou si un pamânt ce vor fi perfecte, noi,
Vor apare-n Univers, doar în ziua de Apoi!
Ca sa tina locul Marii, cât la tot ce mai era,
Ce vor trece ca un abur si pe veci s-or spulbera.
Dar din ceru-acesta nou ce va fi din nou întins,
Va veni Cetatea sfânta de la Cel ce-I Necuprins.
Ce-i frumoasa si gatita ca o diadema rara,
Ca mireasa ce asteapta sa-i vina, iubitul iara.
*
Si-n tacerea cea din urma, cea a Dreptei Judecati,
Va dispune „Dregatorul", sa se uite-n niste...carti!
Sa le fie marturie pentru cei ce n-au trait,
Incalcând mereu Cuvântul si-n pacat au vietuit.
El, nu poate dupa moarte a le gratia sentinta,
Pentru a-i duce-n vesnicie sau a le stârni cainta!
Toate acestea-s prea târzii a le fi de vreun folos,
Caci puteau doar pân-la moarte sa se-ncreada în Cristos.
Ei de-acum vor suporta doar vapaia judecatii,
Neprimind Insemnul crucii, al caintei si-al dreptatii.
Ei puteau s-ajunga bine lânga zidul de iaspis,
De s-ar fi-ncrezut în Domnul si în tot ce El a zis.

* *

N-au ales ei Calea-ngusta care duce catre cer,
Si s-au dus luati de valul ce-i afunda pâna pier.
N-au primit ei Adevarul – Cel venit la noi de sus –
Si-au trait o viata-ntreaga, neprimindu-L pe Isus!
Nu si-au rastignit ei firea ce le strica rau pe toate,
Si s-au complacut în ura, în minciuna si-n pacate!
N-au avut ei armatura ce o da doar Dumnezeu,
Si-au cazut în ziua rea – ispititi, zdrobiti din greu.

Iar acum e prea târziu de-amânare sau recurs;
Cei ce-au mers la Avocat, ei în viata si L-au pus!
Caci acum Judecatorul nu mai este Avocat,
Sa Se poata tine-ntruna de iertat ori amânat!
El a fost Aparator, în cei doua mii de ani,
Când putea sa ierte toate, fara plata, fara bani!

Iata-aceasta gloata mare ca nisipu-n apa marii,
Sunt acei ce-au respins harul, pe Cristos L-au dat uitarii!
N-au putut sa aiba parte de-nvierea cea dintâi,
Si vor fi pierduti sarmanii, fara mila nimanui!
Fiindca n-au primit iertarea ce-ar fi-avut-o prin credinta,
Preferând desertul lumii, fara lacrimi si cainta.
Stau acum la judecata – cea din urma dar ce-i dreapta,
Sa-si primeasca pronuntarea, dupa crez si dupa fapta.
Fiindca L-au respins pe Domnul cu iubirea jertfitoare,
N-or sa scape-n vesnicie de la moarte si pierzare.
Amin.