Jos pe crucea...

Jos pe crucea răsturnată
dintr-un sat
am văzut un Om odată
stînd cu Fața-n Mîini lăsată
și cu fruntea-nsîngerată
și plîngea de jalea toată
apăsat.

M-am oprit atunci din cale
lîngă El
curgeau lacrimile vale
printre degete, în poale,
sfîșiat zdrobit de jale
călător oprit în cale
singurel.

Cînd I-am zis să nu mai plîngă
sta duios
Și-a pus fruntea-n Mîna stîngă
și din gene-a prins să strîngă
să oprească și să stîngă
lacrima-I prelinsă lîngă
Cruce jos.

Fața-I era albă toată
ca de crini
dar albeața ei curată
sîngele-o brăzdase toată
căci pe fruntea-nsîngerată
o cunună era, roată
numai spini.

Iar în palme și-n picioare
răni de cui.
O, și-atunci plin de mirare
mi-am adus aminte care
e Străinul din cărare.
Cînd mă-ntorc, o Doamne Mare
nu-L văzui.
... Dar de-atunci cînd trec prin sate
ori prin lunci
și văd cruci zăcînd uitate
mie-mi pare că pe toate
stă Isus plîngînd în coate
multa lumii răutate,
ca atunci.