Izvorul si teava

I.
In calatorie
Spre imparatie
Cum nimic nu-i scapa
Ochiului sa vada,
Aparu odata
Un izvor de apa
Langa o sosea,
Curgand printr-o teava
Izvorul - cismea.
Apa se pravala
Si se scurge-n vale
Limpede, curata,
Fara nici o pata
Oferind racoare
Binefacatoare.

Teava cu pricina
Uitandu-si rugina
Umflandu-se toata
Ca o disperata
Isi sopteste-n sine:
"Cin' mai e ca mine?
Vad alte surate
Cum stau aruncate
Care mai de care
Mai la intamplare.
Colo-n buruiene
Cu lacrima-n gene
Stau doua perechi
Parca-s fiare vechi.
Dar, ma uit la mine
Nu-mi este rusine
Sunt aici adusa
Si in cinste pusa.
Prin mine se-adapa
Din belsug cu apa
Setea sa-si omoare
Lumea trecatoare."

Dar izvoru-n taina
Afland in ce haina
Se imbraca fierul
Dezlegand misterul
Isi croieste cale
Intr-o alta vale.
Iar teava ramane
Iarasi in rusine
Mancand-o rugina
Ca si pe vecina,
Cea din buruiene
Cu lacrima-n gene.

Facand socoteala,
Sa vedem morala:

Daca ai un dar
Ce ti-e dat prin har,
De ce te falesti
Ca si cum tu esti
Cheia si lacatul?
Nu te mai umfla
Si nu te juca
Lesne cu pacatul,
Caci Cel ce ti-a dat,
Te-a si judecat
Si slujba ti-o ia
Dand-o altuia.

II.
Ce iti poate spune
Cand in vremuri bune
Nebucadnetar
Avusese-un dar.
Domnul îi supuse
Neamuri, si-i daduse
Multa bogatie,
Cinste, vrednicie,
Faima-n dar si slava
Ca si-aceasta teava.
Dar cand s-a-ngamfat
Iarba a mancat.

Asa ca sa stii
Oricine ai fi,
Cinstea da-o Lui
Da-I-o Fiului!
Caci El e Izvorul
Ce-si uda ogorul!
Sufletul-adapa
Din belsug cu apa
Si tot El hraneste
Omul nou si-l creste,
Si-apoi, stii prea bine
Lui I se cuvine:
Glorii, cinste, slava,
Caci noi nu suntem
In acest sistem
Din a Lui lucrare
Atotcuprinzatoare
Decat simpla:
- "teava"!