text Poezii crestine

IZVORUL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
IZVORUL


Umblând prin lumea de păcate,
am întâlnit la un izvor,
drumeţi purtând, cu greu, în spate
de pe cărări întortochiate,
povara însetării lor.

Şi apa rece cristalină
curgea atât de blând în jos.
Câţiva cu inima haină,
zvârleau cu pietre pe colină,
în paşnicul drumeţ setos.

Cuprins de-a mea nedumerire,
m-am întrebat de-atunci mereu:
"Cum poţi răbda, cu-a Ta privire,
să crească ura în neştire
când, Doamne, Tu eşti Dumnezeu ?"

Izvorul este plin de viaţă
şi unii vin spre-a-l tulbura.
Dar, cei ce astfel se răsfaţă,
Te vor vedea odată-n faţă
şi vor primi osânda grea.

Acest izvor este Cuvântul
cel plin de dragoste şi har.
Căci Tu ai biruit mormântul
şi ai chemat întreg pământul,
la marea Jertfă pe altar.

Ţi-am auzit şi eu chemarea,
şi-am vrut pe loc să-Ţi dau răspuns.
Dar tainic mi-am pus întrebarea:
"Şi-acestora le dai iertarea ?"
Păream de-un gând viclean străpuns.

Şi-un glas, din slăvi nemuritoare,
se revărsa ca fluviu-n văi:
"Tu cel ce vii, din grea pierzare,
nu mai cârti pe-a Mea cărare
privind cu jind la toţi cei răi!

Ei vor plăcerea să-i desmierde
în largul vieţii lor avânt.
Dar fericirea li se pierde,
când sunt cosiţi ca iarba verde
ce se mlădie vara-n vânt.

Deci nu fi tu judecătorul,
cât viaţa ta e în noroi,
ci vino la Mântuitorul
ca să-I primeşti în suflet dorul
şi harul vieţii Sale noi!"

De-atunci am lepădat cârtirea
şi bârna rea din ochii mei.
Isus mi-a vindecat privirea
şi mi-a sădit în piept iubirea,
cu toată fericirea ei.

Şi glasul Său mereu îmi spune:
"Încrede-te în braţul Meu!
Veghează mult în rugăciune.
Şi vei vedea prin ce minune
te va conduce Dumnezeu!"








Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>