IZVORUL

IZVORUL


Umblând prin lumea de păcate,
am întâlnit la un izvor,
drumeţi purtând, cu greu, în spate
de pe cărări întortochiate,
povara însetării lor.

Şi apa rece cristalină
curgea atât de blând în jos.
Câţiva cu inima haină,
zvârleau cu pietre pe colină,
în paşnicul drumeţ setos.

Cuprins de-a mea nedumerire,
m-am întrebat de-atunci mereu:
"Cum poţi răbda, cu-a Ta privire,
să crească ura în neştire
când, Doamne, Tu eşti Dumnezeu ?"

Izvorul este plin de viaţă
şi unii vin spre-a-l tulbura.
Dar, cei ce astfel se răsfaţă,
Te vor vedea odată-n faţă
şi vor primi osânda grea.

Acest izvor este Cuvântul
cel plin de dragoste şi har.
Căci Tu ai biruit mormântul
şi ai chemat întreg pământul,
la marea Jertfă pe altar.

Ţi-am auzit şi eu chemarea,
şi-am vrut pe loc să-Ţi dau răspuns.
Dar tainic mi-am pus întrebarea:
"Şi-acestora le dai iertarea ?"
Păream de-un gând viclean străpuns.

Şi-un glas, din slăvi nemuritoare,
se revărsa ca fluviu-n văi:
"Tu cel ce vii, din grea pierzare,
nu mai cârti pe-a Mea cărare
privind cu jind la toţi cei răi!

Ei vor plăcerea să-i desmierde
în largul vieţii lor avânt.
Dar fericirea li se pierde,
când sunt cosiţi ca iarba verde
ce se mlădie vara-n vânt.

Deci nu fi tu judecătorul,
cât viaţa ta e în noroi,
ci vino la Mântuitorul
ca să-I primeşti în suflet dorul
şi harul vieţii Sale noi!"

De-atunci am lepădat cârtirea
şi bârna rea din ochii mei.
Isus mi-a vindecat privirea
şi mi-a sădit în piept iubirea,
cu toată fericirea ei.

Şi glasul Său mereu îmi spune:
"Încrede-te în braţul Meu!
Veghează mult în rugăciune.
Şi vei vedea prin ce minune
te va conduce Dumnezeu!"