Izabela, femeia idolatră

. Izabela, femeia idolatră
1 Împăraţi 18-22
Apocalipsa 2:20-23

În Israel era-mpărat
Ahab, care n-a ascultat
Poruncile lui Dumnezeu,
Ci doar spre rău mergea mereu

Mai mult ca-înaintaşii lui.
Făcea rău şi poporului
Căci a zidit temple păgâne
Ca idolilor să se-nchine.

Şi ca să fie şi mai rea
Purtarea pe care-o avea,
Cu Izabela s-a-nsurat
Făcând astfel, un alt păcat,

Fiindcă în lege se spunea
Ca nimeni, când se va-nsura,
Să nu ia femeie străină,
Care trăieşte ca păgână.

Însă Ahab n-a vrut s-asculte
Deşi-n Israel erau multe
Fecioare de israeliţi.
El şi-a ales din sidoniţi

Pe faţa regelui Etbal,
Inchinătoare-a lui Baal
Şi a zeiţei Astarteia.
Ahab, ajunse ca femeia

Aceasta rea şi prefăcută
Să-l sfătuiască, să-l conducă.
Ea a făcut mare păcat:
Frâul puterii-n mâini a luat

Şi oameni, mii a omorât
Doar pentru că s-au încrezut
În Dumnezeu-adevărat,
La idoli nu s-au închinat.

Pe mulţi prooroci i-a chinuit.
Alţii, departe au fugit
Şi s-au ascuns prin văi adânci,
Prin peşteri, ori sus, printre stânci

Să scape de urgia ei,
Ce-o răspândea fără temei.
Chiar marele prooroc, Ilie,
Era gata ucis să fie.

...Când într-o zi, sosi acasă
Ahab, nervos, cu faţa trasă,
Nevastă-sa la el veni
Şi prefăcându-se, rosti:

"Eu sufăr mult, când trist te văd.
Spune-mi ce ai, că eu te cred
Şi sigur te voi ajuta,
Că asta e menirea mea:

Să-ţi aduc fericire ţie.
Hai, nu fii trist şi spune-mi mie
Ce s-a-ntâmplat, pentru că pot
Să-ţi dau chiar via lui Nabot!"

Ahab , de-asta se supărase:
Fiindcă Nabot îl refuzase;
N-a vrut să-i vândă via sa
Pe care-atâta şi-o dorea.

I-a zis că-i moştenirea lui
Şi că n-ar da-o nimănui.
El categoric i-a răspuns
Că orice preţ, n-ar fi de-ajuns.

Dar Izabela cea vicleană
Pe câţiva dregători îi cheamă
Şi uneltiră un complot
Ca să-i ia via lui Nabot.

Cu pietre toţi l-au împroşcat
Zicând că ar fi blestemat
Pe Dumnezeu şi pe-mpărat.
Deşi n-a fost adevărat,

Ei au minţit, ca să-l termine.
Nu le-a păsat că nu e bine!
Apoi cu vestea au venit
Că Nabot tocmai a murit

Ahab s-a bucurat nespus
Şi chiar la via lui s-a dus,
Ca să o ia în stăpânire.
Dar un prooroc i-a dat de ştire

Că Dumnezeu a văzut tot;
C-a fost nevinovat Nabot.
De-aceea, îl va pedepsi
Şi chiar acolo va muri.

Ahab tare s-a-nfricoşat.
El a postit şi s-a rugat
Pentru iertare, Domnului.
Domnul, văzând căinţa lui

I-a spus că-l va mai păsui,
Dar mai târziu, tot va muri
Precum i-a zis: în via-aceea,
Pentru că şi-a lăsat femeia

Să facă-atâta rău în ţară.
Apoi, proorocu-i spuse iară
Că şi nevasta lui cea rea
Aceeaşi soartă va avea;

Ea va muri de moarte rea
Şi nici măcar nu va avea
Cine-n mormânt să o îngroape,
Că nimeni nu-i va fi aproape.

Şi i-a mai spus şi de urmaşi
Că vor fi şi ei, toţi, ucişi
Dacă vor stărui în rău
Şi vor fugi de Dumnezeu.

Şi-aşa a fost, că mai apoi
Ahab porni un greu război
Şi-a fost rănit. Oştenii lui
L-au pus în car, dar viaţa lui

S-a stins. Şi sângele i-a curs
Chiar în acel loc, unde-a spus
Acel prooroc, blestemul tot:
Chiar lângă via lui Nabot.

Ahab a avut doi copii.
În locul lui, unul domni
Însă, la fel ca tatăl său,
A făcut şi el prea mult rău

Căci mamă-sa l-a sfătuit
Spre rău. El s-a îmbolnăvit
Şi a murit. La fel de rău
Domni celălalt frate-al său.

A fost ucis de-un slujitor
Şi dus tot în acel ogor
Unde murise tatăl lui.
Astfel, cuvântul Domnului

S-a împlinit cu scumpătate,
Căci Domnul a făcut ca toate
Cuvintele ce-au fost rostite
La fel, să fie împlinite.

Izabelei nu i-a păsat
Nici de copii, nici de bărbat.
Ea nicidecum nu s-a schimbat.
Şi chiar atunci când a aflat

Că cel ce i-a ucis băiatul
E tot acelaşi,( nu e altul)
Cu cel ce împărat va fi,
Izabela nu se sfii,

Ci se-mbrăcă, se-mpodobi
Şi înainte îi ieşi
Cu vorbe mari să-l măgulească
Privind de sus, de la fereastră.

Nou-impărat nu s-a lăsat
Nicicum de ea intimidat
Ci a strigat: "Cine mă vrea,
S-arunce jos pe-această rea

Femeie crudă, idolatră
De-ntreaga ţară blestemată!"
Câţiva ieşiră, o luară
Şi peste zid o aruncară.

Dar până jos, praf s-a făcut!
Apoi oştenii au trecut
Călări, cu toţii, peste ea
Încât atunci, când cineva

A vrut s-o ia şi s-o îngroape,
N-a mai găsit nimic aproape!
Şi tot poporul s-a-ngrozit,
C-acel blestem s-a împlinit.

Istoria umană spune
C-au fost multe femei pe lume
Care-au făcut fapte urâte
Şi-au săvârşit păcate multe,

Dar niciuna n-a fost mai rea
Ca Izabela, căci pe ea,
Domnul ne-o dă exemplu rău
Şi-n alt loc, în cuvântul Său.

Căci drumul rău, croit de ea
Şi alţii îl vor mai urma.
Spiritu-acesta idolatru
E-acelasi azi, nu este altul!

Dar toţi cei păcăliţi de el
Soarta o vor avea la fel
Pentru că Domnul cercetează
Biserica azi. El lucrează

În inimi şi tot El va da
Oricărui om, răsplata Sa.
Voi, ce pe Domnul îl iubiţi!
Să nu vă lăsaţi prinşi! Fugiţi

De orişice se pare rău!
Rămâneţi în cuvântul Său.
Tot ce-aţi primit bun, să păstraţi
Şi-n jurul vostru luminaţi!