text Poezii crestine

Iubitul meu, ești dulce

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Iubitul meu, ești dulce,
Ca și-un miros de floare,
Când glasul Tău se-aude,
Sufletul meu tresare.

Iubirea-ți mă cuprinde,
Ca roua peste crini,
Și dorul meu se-aprinde,
Ca jarul printre spini.

Iubirea Ta Iubite,
E focul ce nu moare,
Când inima-mi suspină,
Îmi este alinare.

Altarul rugăciunii,
Înalț... și-n vremi târzii,
În ele-mi ești lumină,
Tu dragoste dintâi.

Cu inima în flăcări,
Cânt dorul pentru Tine,
Căci mai presus de toate,
Ești Tu doar pentru mine.

În lumea schimbătoare,
Doar Tu nu te-ai schimbat,
În clipa grea a vieții,
Tu Doamne ai luptat.

Nimic nu-mi poate smulge,
Iubirea ce mi-ai dat,
Nimic nu poate stinge,
Nici focul ei vre-o dat.

În noaptea-ntunecată,
Când numele-ți rostesc,
Lumina Ta mă face,
Să nu mai obosesc.

Mi-e viața ca un cântec,
Ce ți l-am dăruit,
Căci dorul după Tine,
Mă face fericit.

Bogat sunt pe vecie,
Căci am iubirea Ta,
M-a scos ea din robie,
Să pot spre cer zbura.

Ce sunt... îți dau tot Ție,
Iubirea Ta ai scris,
Pe inima-mi flămândă,
De tot ce ai promis.

Când mă privești Isuse,
Mi-e sufletul topit,
Ca creara ce se-ntinde,
Sub soare răsărit.

Tu mă cuprinzi cu harul,
M-alină pacea Ta,
Mă ții de ea aproape,
Să pot cântând lupta.

Mi-e foc și răsuflarea,
Un adăpost găsesc,
În rana Ta adâncă,
În ea eu odihnesc.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>