text Poezii crestine

Iubirea mea de printre stele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Iubirea mea de printre stele
autor. Diana G. U.

Iubirea mea de printre stele,
Ai coborât în nopți târzii,
Mi-ai pus în inimă cântarea,
Să-ți cânt în văile pustii.


Tu m-ai făcut să-ți simt alinul,
Când sufletu-mi ascuns plângea,
Căci m-ai ales să fac eu parte,
Din trupul Tău, mireasa Ta.

M-ai dus spre un liman de pace,
Atunci când eu eram căzut,
Căci mila Ta e fără margini,
Prin ea și eu te-am cunoscut.

La gât mi-ai pus să port iubirea,
Și bunătatea Ta în piept,
Să nu mă calce judecata,
Și să-nțeleg că Tu ești drept.

Iubirea mea cu grai de soare,
Ce mă-ncălzești când norii vin,
Doar Tu-mi faci ziua o splendoare,
Să am mereu un cer senin.

Și florile îmi dau de veste,
Și-mi spun ce mult Tu mă iubești,
Și munții care ți se-nchină,
Îmi spun cât Tu de mare ești.

Îmi spune roua dimineții,
Ca să mă-nalț în zbor mereu,
Și firul mic ce încolțește,
Îmi dă putere Domnul meu.

Sub ploaia vieții să fiu tare,
Sub nor, sub soare, să-nfloresc,
Mireasma dragostei fierbinte,
În orice vremi să-ți dăruiesc.

M-ai dezmierdat cu-a Tale daruri,
Să am in mine chipul Tău,
Să port un nume de valoare,
Un fiu a-l Tău să fiu azi eu.

Tu-mi ești grădina înflorită,
În care eu m-adăpostesc,
Mi-e inima de Tin' răpită,
Răpirea Ta eu o iubesc.

Eu sunt a Ta, și Tu în mine,
Iubire... minunată ești,
Fierbinte mă trezești și-n noapte,
În miezul ei mă copleșești.

Frumoasă ești a mea iubire,
Ca primăvara ce va fi,
Te-așept în fiecare clipă,
Vreau visul meu a se-mplini.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>