Iubirea mă învață

Iubirea mă învață

Iubirea astăzi mă învață, de teamă eu să nu mă tem,
Iubirea gura îmi deschide, pe Domnul meu mereu să-L chem,
Iubirea azi îmi dă speranță, că pe Isus îl voi vedea,
Ea este-atât de minunată, s-o pierd vre-o dată nu aș vrea.

Mă-nvață ca să am răbdare, răbdând să-naintez mereu,
Ea nu-i vremelnică... ea este, iubirea cea din Dumnezeu,
Mă umple-ntruna de putere, doar prin fiorul cel divin,
Să simt cum de iubirea sfântă, sunt eu mereu pe cale plin.

Îmi duce gândul după vale, iubirea ce o simt mereu,
Nici valul înălțat din mare, El nu mi se pare-atât de greu,
Ma-nvață cum să stau în ploaie, mă-nvață cum să fiu sub nori,
Ea este-atât de-mbietoare, e ca parfumul cel de flori.

Iubirea sfântă îmi arată, cine am fost... și cine sunt,
Cum dintr-un fiu pierdut în lume, sunt azi urmașul unui sfânt,
Mă-nvață cum să urc eu dealul, umil, tăcut și răbdător,
Iubirea sufletul mi-adapă, din singurul azi viu izvor.

Mă-nvață cum să rabd durerea, și cum să simt eu un alin,
Mă-nvață cum să spun ca mierea, este și gustul de pelin,
Iubirea-mi umple astăzi viața, cu tot de sus ce e divin,
E harul care azi mă umple, în orice vreme pe deplin.

E soarele ce în furtună, nădăjduiesc că va veni,
Iubirea îmi arăta mie, că după noapte vine zi,
Mă duce dincolo de toate, ce astăzi eu le întâlnesc,
Ma face ca în orice vreme, din inimă eu să iubesc.

Ea mă ridică în picioare, când eu pe cale sunt răpus,
Privirea grea ce-i obosită, mi-o alipește de Isus,
Căci dragostea ce este-n mine, e dragoste din Dumnezeu,
În inimă astăzi e-aprinsă, ea zi de zi... crește... mereu.

Să ardă mult mai mult... mai tare, în inimă eu mi-aș dori,
Cu ea pe cale niciodată, iubind eu nu voi obosi,
Ea visele îmi împlinește, ea aripi sfinte-n dar mi-a dat,
Iubirea pentru mine este, un dar divin ce-i minunat.
Amin