Iubirea din noi

Nu avem amintiri, nici nu știm ce am fost,
Ne-am născut cu un plâns învățat pe de rost,
Adesea în suflet, ca un roi de furnici
Ne inundă fiori care nu-s de pe-aici.

Fără urme de pași am venit pe Pământ,
Pe o undă de vis, ori pe-un susur de cânt,
Într-o zi negreșit vom pleca înapoi
Lăsând urma de pași a Iubirii din noi.

Da există Iubire, călcând apăsat
Prin dureri Calea dreaptă spre Cer ne-a trasat,
Uneori nestârnită, ascunsă voit
O închidem în noi, un vulcan adormit.

Bine-ar fi s-o lăsăm să țâșnească spre Cer
Lăsând lava de jar peste lucruri ce pier,
Traiectoria ei printre stele trecând
E jalonată de pași Mielului blând.

Am venit pe Pământ, să nu credeți că seci,
Purtând o fărâmă a Iubirii de veci,
Cu pașii șontâc la-nceput, gângurită,
Se-ntoarce Cânt nou, biruind prin ispită.