Iubirea

Ah, ce chimval... ce sunătoare ascuțită
Ce sunet trist și deranjant
Un vas ciobit întruna spart...
Un ulcior neimportant
Aș fi făr' de iubire...

Ce iscusință în cuvânt
Ce artă în vorbire...
Se-adună îngeri ascultând
Un zăngănit, de fapt, mi-e întregul cânt
Fără iubire...

Toată știința de-aș avea
Și toată înțelepciunea lumii
Ca frunza-n toamnă m-aș usca
Ar putrezi coroana mea
Fără iubire...

Și taine sfinte din Cuvânt...
De-aș ști chiar totul despre Tine
O profeție de-aș putea
A înțelege, a descifra...
Un munte de aș ști muta
Doar prin credință
Nimicu' în mine ar trona
Nimic n-aș fi în sinea mea
Fără iubire...

Averea toată de mi-aș da
Ca cei săraci să aibă fericire
Și trupul de mi-ar fi zdrobit
De m-aș lăsa ca să fiu ars sau chinuit...
Nimic nu sunt de n-am iubit
Tot ce-am făcut... n-a folosit
Fără iubire...

Inima de nu mi-ai încerca
De nu mi-ai îndrepta menirea...
Ce-aș fi far' Tine-n viața mea
Și fără de iubire... ?

Din bunătatea Ta de n-aș primi
în fiecare dimineață...
Când zorii iarăși se deschid
Iar Duhul Tău e plin de viață...
Prin bunătate mi-ai zdrobit
Și eul și-ngâmfarea...
Mi-ai arătat cam cine sunt
Și de ce aș fi în stare...

Când toate aici se vor sfârși
Când limbile nu vor mai fi
Și cunoștința va-nceta
Ce a fost ascuns va fi văzut...
Se va vedea...
Că-n parte am cunoscut
Oglinda se va lumina...
Și chipu-ntunecos va dispărea...

C-aici a fost... dar prea puțin
Aici iubirea se năștea...
Ca un copil creștea și ea
Spre alte zări spre cer senin
Abia atunci cunoaște-voi deplin
Ce e iubirea...