Iubirea

Un univers de taine e iubirea
În care minunile aleargă
Strigându-si fiecare fericirea
Fără să știm unde se duc
De unde vin...

Ce n-a mai fost văzut
Ea la lumină scoate
Din adâncimi de noapte
Se -ntruchipează-n mii și mii de forme
S-aline durerile enorme

Mereu aceeași este
Și alta tot mereu
S-o știi e greu,
S-o ai, mai greu.

E forța neînfrântă
Și-n lacrimi mângâiere sfântă
De vrei s-o prinzi, îți scapă,
Rămâne de-o alungi
Nu-i poți fixa hotare
Nici drum de alergare...

Cînd o privim de fiecare dată
Alt chip ne-arată
Aceeași lumină
În alte străluciri reflectată
Când limpezimea ei
Nu pare-a fi deplină
Nu ea,
Ci privirile noastre-s de vină

Ea răscolește un timp de taine nepătruns
Ce sta din veac ascuns
Ea cerul ni-l aduce
Și raza ei pe noi în cer ne duce
Ca să-i privim mărirea
Și să putem trăi...

Dumnezeu în chip de iubire ni Se va ivi
Iubirea? Priviți-o până-n Golgota urcând
Până-n Rusalii crescând
Botezul crucii revărsând peste lume
Mântuirii dând nume
Apoi,
De parcă globul uriaș de lumină
S-ar sparge
Undeva între cer și pământ
Ca-ntre două catarge
Un fulger căzut
Prefăcându-se-ntr-un ocean de stropi
De fericire
În cele de zi cu zi
Intră minunata iubire
Ca s-o găsim în căminul dragostei
În cântecul de dimineață și de seară
În jocul copiilor sub cerul de vară
În chip de prieten sau afecțiune
Pentru cele sfinte devoțiune
Din cele mai temute violențe

Răsare cu blândețe
Pe un obraz lovit și prea durut
E un sărut
Când lumea striga în neștire
Și într-o prea adâncă singurătate
Șoapte, de speranțe șoapte
E sacrificiu și iertare
Făgăduința că din moarte-i liberare
Un dar ceresc
În inimile noastre-alunecând
Fără să știm de când și până când

Nu-i treaba noastră-a măsura hotare
Și nici a zugrăvi înfățișare
Sau să-ntrebăm de ce și cât și cum...
Menirea noastră-i să urmăm
Spre sus frumosu-i drum
Lăsându-ne conduși de ea
Totul jertfind ca s-o avem
Crescând din ce în ce mai buni
IUBIRE-VESNICE MINUNI!