Iubire nebuna

De mic, eu frecventat-am temple si biserici.
In ele, Dumnezeu era slavit.
Cantau si tamaiau zelos feluriti clerici.
Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.

Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca
in lumea asta a lui Dumnezeu,
incat mi-am zis: “El are-o inima de stanca.
Altfel ne-ar usura acest drum greu.”

Se zbat copiii mici de friguri in spitale.
Se roaga pentru ei parintii tristi.
Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii vale,
chiar daca-n rugaciune mult insisti.

Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina.
Si cerul tace, lasa totu-a fi.
Cum sa Se mire Domnul daca, in surdina,
si credinciosii-ncep a se-ndoi?

Flamanzi si prigoniti pana si-n propria lor tara,
ei stau far´de raspuns la intrebari.
Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara
cand peste noi cad grelele ocari.

Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii
si tigrii care sfasie pe om?
Cum sa iubesc pe Cel ce-Si chinuie toti robii
doar ca mancat-a unul, o data, dintr-un pom?

Mai rau ca Iacov, stau far de copii, sotie,
si fara de amici mangaietori.
Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,
in cea mai aspra dintre inchisori.

Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de scanduri.
Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:
De ce mereu spre Tine-alerg-a mele ganduri,
iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!

De ce ma arde-o dragoste-nfocata?
De ce esti Tu subiectu-a orice cant,
desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!
Curand voi putrezi intr-un mormant.

Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare*
cand intrebatu-s-a de este drept.
Iubirea este propria ei justificare.
Iubirea nu e pentr-un intelept.

Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,
nu inceta-va totusi a iubi.
De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,
ea saruta-va mana ce-o lovi.

La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,
e-ncrezatoare – si va astepta.
Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri

Iertarea multelor pacate doar sporit-a
al Magdalenei foc mistuitor.
Dar ea parfum si lacrimile daruit-a
´nainte de cuvantu-Ti iertator.

Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar plange
de dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.
Ea Te-a iubit ´nainte de varsasesi sange.
Ea Te-a iubit ´nainte de-ai iertat.

Nici eu nu ma intreb de-i drept sa-Ti dau iubire.
Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.
Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,
si chiar de flacari de-as fi mistuit.

De-ai refuza sa Te pogori la oameni,
Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.
De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,
Te-as fi iubit si far´ sa-l fi aflat.

De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,
nemantuit, eu totusi Te-as iubi.
Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,
cu dragostea-mi Ti l-as acoperi.

Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,
ca toti sa stie cat de mult iubesc.
Acuma voi atinge necantate strune.
Pe-o melodie noua Te slavesc.

Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,
pe Tine, nu! Pe ei i-as lepada.
Dovezi cu miile dac-ar avea cel´laltul,
iubirea-mi pentru Tine as pastra.

De-as banui la Tine-nselaciune,
plangand, eu pentru Tine m-as ruga.
De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,
iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.

Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga
in post si rugaciune s-a zbatut,
asa ar rezista iubirea ce ne leaga,
chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.

De nu satan, ci Tu in ratacite clipe,
revolta cea din cer ai fi produs,
de Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe
si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,

eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi
caci Tatal cel ceresc Te va ierta,
si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,
pe strazi de aur, Tu Te vei plimba.

De-ai fi un mit, as parasi realitatea;
Cu Tine-n fantezie as trai.
De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,
din dragostea-mi Tu viata ai primi.

Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,
asa cum este si iubirea Ta.
Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.
Mai mult decat atat, eu nu-i pot da.