Iubire

Ploua ca de sfârşit de lume ...
...sau poate de-nceput...
şi cerul tot era genune
întunecată şi rănită
sfâşiată
de fulgere care dureau...
Un suflet mut
Era atârnat între cer şi pământ ,
Cu chipul blând,
privind prin vremi spre mine...

Şuvoaiele curgeau din Dealul Căpăţânii,
Se prelingeau tumultuos
În vale...
Şi valul lor însângerat
Lăsau în urmă drum curat
şi freamăt de petale.

Din trupul celui atârnat,
curgea apă şi sânge
iar trupul lui curat
...se frânge.
Temelia lumii tresare ca din somn
Şi tremură în taină
de durere,
apoi în geamăt se cutremură tot universul.
Lumina ca o haină,
se sfâşie... şi piere...

În chipul celui răstignit
se oglindeşte cer şi fire,
privirea Lui alină şi mă doare
şi ce iubire revarsă către infinit!
Apoi şopteşte" Totul s-a sfârşit "
Şi moare.
Îl plânge lună, soare, vânt...
Tot universu-i în genunchi.
Eu, stau, privesc
şi fără glas gândesc :
"De ce ? De ce-a fost dat aşa?"
Şi jertfa- nsângerată-mi spune :
"A fost aşa, pentru că TE IUBESC."